Violeta Țăran, primarul comunei Berchișești, este cel mai bun exemplu că atunci când îți propui lucruri mărețe, când ai o echipă care crede în tine și în proiectele tale, dar și o familie care te susține, poți realiza lucruri extraordinare.

Ambițioasă, determinată și mereu cu gândul la binele comunității, de 15 ani Violeta Țăran conduce Primăria Berchișești, reușind să ridice comuna din temelii și să o propulseze în rândul așezărilor de frunte ale județului Suceava.

Drumuri, poduri, rețea de apă și canalizare, asfalt, școli, grădinițe, cultură, sprijin pentru oamenii defavorizați, Violeta Țăran le-a făcut pe toate! Și continuă să facă, pentru că știe ce trebuie făcut, vrea și poate! Și pentru că omul sfințește locul!

 

„Primele șase luni au fost ca un duș rece!”

 

A candidat prima dată în anul 2000, când avea 27 de ani, pentru a fi aleasă primar al comunei Drăgoieşti, funcție pe care a și ocupat-o până în anul 2005, când şi-a continuat activitatea în administraţie în comuna nou înfiinţată, Berchișești. Erau lucruri de care era nemulțumită și a decis să demonstreze că, dacă vrei și muncești, poți să schimbi fundamental aspectul unei comune.

„Am avut mai multe aspirații care m-au determinat să iau această decizie, însă cea mai puternică a fost dorința de a construi o școală nouă, deoarece clădirea în care activam ca profesor la acea vreme, unde am făcut și eu cursurile gimnaziale, era improprie pentru desfășurarea unui învățământ de calitate”, spune edilul din Berchișești.

Odată ajunsă la Primărie, Violeta Țăran s-a confruntat cu multe necunoscute, deoarece învățămintele din facultate nu i-au prea folosit în munca de primar.

„Primele șase luni au fost ca un duș rece. Mi-a fost destul de greu, dar apoi am început să intru pe făgașul normal și să analizez problemele cele mai urgente. Iar primul proiect demarat, chiar în primul an de administrație, a vizat alimentarea cu apă a comunei”, a declarat Violeta Țăran.

În acest moment, comuna Berchișești a realizat în proporție de 100% aducțiunea cu apă, proiectul fiind în valoare de peste 4,1 milioane de lei, și în procent de 70% proiectul privind canalizarea. De asemenea, comuna mai beneficiază și de o stație de epurare.

 

Învățământul, domeniu prioritar

 

Pentru primarul Violeta Țăran învățământul reprezintă un domeniu prioritar, un domeniu de suflet, de aceea, în toate cele patru unități de învățământ din comună s-au investit sume importante.

Școala Gimnazială din satul Berchișești, o construcție nouă, îndeplinește toate condițiile de funcționare și de bunăstare a elevilor și personalului deoarece, de-a lungul timpului administrația locală s-a preocupat să le asigure cele mai bune condiții.

Școala Generală nr. 2 va fi cea mai modernă unitate de învățământ din comună, beneficiind de lucrări de modernizare în valoare de aproximativ 1,1 milioane lei, prin PNDL 2.

 

Și școala din satul aparținător Corlata a fost modernizată, dar pentru că vrea să o ridice la nivelul celorlalte școli din comună, edilul a depus un proiect de finanțare pentru realizarea de noi investiții.

Un alt proiect extrem de important pentru viitorul copiilor din Berchișești se referă la construirea Grădiniței cu program normal, proiect în valoare de peste 1,8 milioane de lei, termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor fiind anul viitor.

Noua clădire prevede patru săli pentru grupele de copii, un spațiu multifuncțional, cabinet medical, cancelarie, vestiare, grupuri sanitare, spații tehnice și spații de depozitare. 

În 2018, în Anul Centenarului, s-a recepționat un alt obiectiv investițional mult-așteptat de copiii și tinerii comunei, respectiv „Sala de sport cu 102 locuri”.

La eveniment au participat elevii şcolilor din comuna Mahala-Ucraina şi de la Liceul Teoretic „Aurel David” din comuna Bardar, Republica Moldova.

Proiectul a fost finanţat prin Compania Naţională de Investiţii și a costat peste 2,2 milioane de lei. Sala are dotări moderne pentru practicarea sporturilor: handbal, baschet, volei, tenis de câmp, badminton, minifotbal și dispune și de spaliere pentru gimnastică, punct de prim-ajutor, depozitare, patru vestiare cu grupuri sanitare, cabinetul profesorului, spaţii administrative, precum și spaţii speciale pentru persoanele cu dizabilități.

În acest moment, se lucrează la amenajarea curții exterioare, proiect finanţat  prin Agenţia pentru Finanţarea Investițiilor Rurale, care constă în  montarea de aparate fitness de exterior, precum şi mobilier cu mese de şah cu mozaic, pentru amatorii de șah sau table.

 

Infrastructura rutieră modernizată

 

Edilul din Berchișești se îngrijește și de infrastructura rutieră, astfel că aproximativ jumătate din rețeaua de drumuri comunale a fost modernizată. În acest mandat, pentru modernizarea drumurilor de interes local s-au investit cei mai mulți bani, peste 5 milioane de lei.

„Am urmărit ca pe segmentele cu apă și rețea de canalizare să finalizăm circuitul de infrastructură cu refacerea și modernizarea drumurilor. În anii anteriori, am obţinut finanțare prin Măsura 3.2.2 D, pe o lungime de 6 km, drum ce face legătura între DJ 209C şi localităţile din comună. De asemenea, am obţinut finanţare pentru modernizarea drumurilor de interes local, prin Asociația GAL Confluenţe Nordice, din care face parte şi comuna noastră. Unde vom realiza lucrările de apă și canalizare, se va trece la modernizarea drumurilor în cel mai scurt timp. Acest ultim proiect de modernizare a drumurilor a presupus asfaltarea unui număr de zece sectoare de drumuri comunale, absolut necesare locuitorilor noștri. Investiția a făcut parte din demersurile administrației locale din Berchișești de a îmbunătăți infrastructura comunei, și implicit, de a crește gradul de confort al localnicilor”, a declarat Violeta Țăran.

Investiția a fost realizată prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), pe Submăsura 7.2. – „Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

„Tot în acest mandat, am obţinut finanţare pentru  sectorul de drum calamitat DC 25 din localitatea Corlata, valoarea proiectului fiind de 2,1 milioane de lei. În prezent s-a finalizat licitaţia privind întocmirea proiectului tehnic şi de execuţie, urmând ca până la sfârşitul anului lucrarea să fie recepţionată”, a mai spus primarul comunei Berchișești.  

 

Centrul de Cultură, Artă și Tradiții

 

În toamna anului 2018, Primăria comunei Berchișești a finalizat o investiție de anvergură națională, „Centrul de Cultură, Artă și Tradiții Berchișești”, finanţată din fonduri guvernamentale prin Compania Naţională de Investiţii. 

Fiind în an centenar, inaugurarea s-a bucurat de participarea unor  importante personalităţi ale vieții politice, culturale și religioase din România, Republica Moldova şi Ucraina, în frunte cu regretatul Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuților, Înalt Preasfinţitul Pimen, Episcopul Basarabiei de Sud-Moldova, Preasfinţitul Veniamin Goreanu şi Protopopul de Storojineț-Ucraina, Vasile Covalci. Tot atunci, ÎPS Pimen a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al comunei Berchișești.

Împreună cu primarii din comunele din Republica Moldova și Ucraina, Violeta Țăran a încheiat acorduri de înfrăţire şi colaborare.

Investiţia cuprinde o sală de spectacol pentru 250 de persoane, bibliotecă digitală, sală de lectură, foaier şi grupuri sanitare. Modernizarea şi extinderea așezământului cultural permite organizarea şi desfăşurarea în condiţii excelente a unei game variate de acţiuni culturale, artistice, educative, sociale şi recreative. Totodată, acest obiectiv a beneficiat și de un proiect de peste 240.000 de lei pentru amenajare exterioară și dotările aferente.

 

 

Bogată vatră culturală și folclorică

 

O altă investiţie deosebit de importantă pentru Berchișești este construcţia „Centrului cultural Florin Piersic” din localitatea Corlata. În prezent, se derulează proiectul „Dotare Centru cultural Florin Piersic”, finanţat de către AFIR , în valoare de 900.000 lei. Investiţia presupune toate cele necesare bunei funcţionări a acestei instituţii de cultură: mobilier, stație de sonorizare, staţie de amplificare, mobilier, aer condiţionat, corpuri de iluminat, proiectoare, sistem de alarmare antiefracţie, sistem de supraveghere video, costume populare.

„Berchișeștiul este o bogată vatră folclorică pentru că avem trei formații artistice: Formaţia «Cerbul» din satul Corlata, Formaţia de Dansuri pe Generaţii din Berchişeşti și Formaţia de Dansuri şi Grupul Vocal ale Şcolii Generale.

Toate aceste formaţii au reprezentat cu cinste comuna la numeroase acţiuni culturale: «Comori de Suflet Românesc»-Suceava, «Porniţi Plugul, Feţi Frumoşi!»-Vatra Dornei, «Festivalul de Dans şi Obiceiuri»- Botoşani, «Festivalul de Datini şi Obiceiuri»-Iaşi, «Festivalul Maria Lătăreţu»-Craiova, «Festivalul Folcloric al Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă»- Sighetu-Marmaţiei.

Avem obligaţia faţă de înaintaşii noştri de a păstra și perpetua tradiţiile, obiceiurile şi portul nostru popular, drept pentru care am depus solicitări pentru a obţine finanţare pentru costumele populare necesare artiştilor noştri”, a mai punctat Violeta Țăran.

Berchișeștiul este una dintre cele mai active comune din județ în ceea ce privește domeniul cultural. Anual, aici se organizează „Festivalul Florin Piersic – Procopie Jitaru”, care se suprapune și cu zilele comunei, iar în anul 2019, a avut loc prima ediție a festivalului „Dulcele ecou al colindelor”, proiect realizat în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Berchişeşti, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Seminarul Teologic „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, Biserica cu hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel Berchișești, Biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail, Gavril Corlata și mass media locală.  

De asemenea, autoritățile din Berchișești celebrează, în fiecare an, atât Ziua Mamei prin festivalul „O floare pentru mama”, aflat anul acesta la a 14-a ediție, cât și Ziua Copilului, prin festivalul „Suflet de copil”, evenimente la care participă cu bucurie întreaga comunitate.

Comuna Berchișești este nelipsită și de la Festivalul Internațional „Întâlniri Bucovinene”, care se desfășoară în cinci țări: Polonia, Slovacia, Ucraina, Ungaria și România.

În domeniul sportiv, autoritățile din Berchișești organizează turneul de minirugby „Viorel Lucaci”, manifestare devenită tradiţională, ce promovează dezvoltarea armonioasă a copiilor şi tinerilor din zonă prin sport şi mişcare în aer liber.

 

Intabulare gratuită și extinderea de rețele electrice

 

În acest an, primarul comunei Berchișești, Violeta Țăran, a început realizarea etapei a șasea a programului de intabulare gratuită a imobilelor şi terenurilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară.

Prin acest proiect, toate problemele și litigiile existente între locuitorii comunei privind suprapunerile de terenuri, precum și disputele pentru apartenența unui metru de teren sau de gard, vor fi definitiv eliminate.

Mai trebuie precizat că edilul din Berchișești a făcut investiții considerabile și pentru modernizarea iluminatului public stradal, printr-un proiect în valoare de peste 500.000 de lei.

S-au realizat extinderi de rețele electrice, au fost montate două posturi de transformare electrică, cu bani din bugetul local, iar cu finanțare de la compania E-ON s-a extins rețeaua electrică în comună. Investiția din urmă a mai presupus și înlocuirea conductoarelor clasice, care erau subdimensionate și deteriorate, cu conductoare torsadate, corespunzător dimensionate, conform normelor europene în materie.

Un alt proiect care se derulează în prezent în comună este „Supravegherea video stradală în localitatea Berchișești”, care constă în montarea rețelei de fibră optică şi a 23 de camere video performante în cele mai importante zone ale comunei: intrări, ieșiri, intersecțiile principale, sediul Primăriei și a altor instituții, parcuri, etc.

 

Berchişeşti, locul frumos unde oamenii trăiesc în armonie și  își cresc copiii în pace, linişte şi siguranţă

 

Născută și crescută în Berchișești, Violeta Țăran spune că, pentru ea, acest loc este cel mai frumos de pe Pământ și la fel de mult cum își iubește comuna, la fel mult îi prețuiește și pe localnici.

„Îi asigur pe oameni de faptul că am muncit tot timpul cu drag pentru comunitatea noastră și cred că rezultatele au fost în conformitate cu așteptările lor. Avem multe proiecte în derulare și le transmit localnicilor din Berchișești că voi munci în continuare la fel ca și până acum, cu suflet și dăruire, pentru a-i face să fie mândri de comuna noastră și de dezvoltarea acesteia”, a declarat Violeta Țăran.

Primarul din Berchișești își găsește timp, săptămânal, să străbată drumurile din comună, pentru a contempla realizările de până acum și pentru a găsi motivația pentru viitoarele proiecte.

 „Mă duc cel puțin o dată pe săptămână pe fiecare drum din comună, pentru că astfel îmi vin idei noi despre ceea ce mai avem de făcut. Trec în revistă nu doar investițiile administrației din Berchișești, dar și gospodăriile cetățenilor și mă gândesc că, peste ani și ani, nepoții mei vor fi mândri de ceea ce a făcut cândva bunica lor! Împreună cu localnicii, vreau să continuăm ceea ce am început, astfel încât comuna Berchişeşti să se dezvolte armonios şi să rămână locul frumos unde să trăiască şi să-și crească copiii, în pace, linişte şi siguranţă! ”, a conchis primarul comunei Berchișești, Violeta Țăran.

 

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Știm că reclamele sunt obositoare...

Am detectat faptul că folosești o extensie de blocare a reclamelor (AdBlocker). Pentru a putea vizualiza conținutul SuceavaLive și pentru a ne susține munca, te rugăm să dezactivezi extensia și să „Reîncarci pagina”.