Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că în perioada următoare Wizz Air va relua de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava o parte dintre cursele care nu au mai fost operate de o lungă perioadă de timp datorită restricțiilor pandemice. Gheorghe Flutur a subliniat faptul că acest lucru înseamnă un pas important spre revenirea la normalitate. El a spus că pe 28 mai vor fi reluate zborurile spre Doncaster, în data de 29 mai spre Roma-Ciampino, pe 4 iunie spre Bologna, în data de 15 iunie spre Viena și din data de 16 iunie, spre Dortmund. Șeful administrației județene a mai precizat că în același timp va crește și numărul frecvențelor zborurilor spre unele destinații, din a doua jumătate a lunii iunie. Destinația Londra-Luton va fi operată cu 9 frecvențe pe saptămână (lunea și vinerea fiind 2 zboruri zilnice), iar Milano-Bergamo cu 4 frecvențe pe săptămână.
„Faptul că marile companii decid să reia o serie de zboruri anulate din cauza pandemiei reprezintă un bun semnal și un pas important spre revenirea la normalitate. Cred că vom putea anunța foarte curând și alte vești bune”, a precizat Gheorghe Flutur.
Bucuresti-Perugia? Macar un zbor pe saptamana.Suntem foarte multi romani interesati ca acest zbor sa se reia din nou cum era acum cativa ani in urma .