Consilierii care au profitat de ordonanța traseismului, cunoscuta ordonanță Dragnea care a fost dată cu vădit scop electoral, sunt la un pas de a-și pierde mandatul.

Comisa juridică a Senatului a votat, săptămâna aceasta, trei amendamente la legea de respingere a celebrei ordonanțe a traseismului, prin care aleșii locali s-au putut muta de la un partid la altul, fără să își piardă mandatele. Este vorba despre Ordonanța de urgență 55/2014, care de altfel a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională. Practic, cele trei amendamente pun în aplicare decizia Curții. În motivarea CCR se arată și care a fost scopul real al Ordonanței Dragnea. Este vorba despre următoarea motivație „scopul real al OUG privind migrația aleșilor locali, declarată neconstituțională de CCR, este acela de a-i orienta pe aceștia într-o anumită direcție politică și de a permite constituirea, în acest mod, a unei noi majorități politice” se spune clar, în motivarea deciziei Curții Constituționale care mai cuprinde și următoarea referire „Parlamentul urmează să reglementeze, prin legea de respingere, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.55/2014 pentru a le pune de acord cu decizia Curții Constituționale” CCR prezintă o serie de alte argumente în baza cărora a decis că legea de aprobare a OUG este neconstituțională.

Printr-o serie de noi modificări, susținute de parlamentarii PNL, se prevede ca primarii și șefii de Consilii Județene să revină la partidele din care au plecat, iar consilierii locali și județeni care au schimbat tabăra politică sau se dau independenți își pierd mandatele. Raportul Comisiei juridice va fi votat în plenul Senatului, care este for decizional în acest caz. Concret, primul amendament spune că „toate efectele juridice, politice sau de altă natură, produse ca urmare a exprimării opțiunii de către persoanele prevăzute la alineatul (1) (…) se înlătură în integralitate”. Mai mult, al doilea amendament prevede ca „în cel mult șapte zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei legi, consiliile județene și locale se vor întâlni într-o ședință extraordinară pentru a lua act, prin hotărâre adoptată prin vot deschis, de încetarea mandatelor consilierilor județeni și locali care au optat pentru apartenența la un alt partid politic decât cel al cărui membru era la data la care a fost ales”. Lista traseiștilor din județul Suceava este foarte lungă și într-o centralizare, din luna octombrie a anului trecut, situația era următoarea: cele mai multe plecări au fost din PDL, care a pierdut 15 primari, 11 viceprimari, 73 de consilieri locali şi patru dintre consilierii judeţeni pe care i-a avut după alegerile din 2012. În total 103 aleşi locali. La fel de rău stătea şi PNL, care în comparaţie cu situaţia de după alegerile din 2012 a pierdut opt primari, opt viceprimari, 69 de consilieri locali şi şase consilieri judeţeni, adică nu mai puţin de 91 de aleşi locali. Un număr de 75 aleşi locali a pierdut şi PP-DD:  doi viceprimari, 70 de consilieri locali şi trei consilieri judeţeni. De asemenea, din grupul independenţilor au optat pentru un carnet de membru de partid un primar, trei viceprimari şi patru consilieri locali.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.