Bilanțul incendiului de la secția de Terapie intensivă din cadrul Spitalului Județean Piatra Neamț se ridică la 10 morți și 7 răniți, între care medicul de gardă care a încercat să își salveze pacienții.

Probabil, ancheta va fi coordonată de procurori.

La spitalul din Piatra Neamț vor ajunge o autospecială pentru transport victime multiple și două ambulanțe SMURD cu medic de la Neamț, o autospecială pentru transport victime multiple și două ambulanțe SMURD cu medic de la Iași, o autospecială pentru transport victime multiple de la Bacău, o autospecială pentru transport victime multiple de la Suceava și nouă ambulanțe tip B de la Servicul Județean Neamț.

Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a declarat la Digi24 că bilanțul a crescut la 10 decese, iar medicul a suferit arsuri pe 40 la sută din suprafața corpului, iar pe membre are arsuri de gradul IV.

Secția ATI este pentru pacienți COVID, iar un scurtcircuit ar părea să fie cauza incendiului, a spus ministrul sănătății.

 Recent, în secția ATI se făcuseră reamenajari pentru a face loc pacienților. Incendiul a pornit într-un singur salon și ulterior s-a extins.

Potrivit unor martori oculari, s-ar fi produs mai întâi o explozie.

Medicul de gardă, care a suferit arsuri grave, precum și ceilalți pacienți din ATI vor fi preluați de Spitalul Sfântul Spiridon din Iași. Au fost mobilizate cinci autospeciale, între care două pentru victime multiple și două pentru terapie intensivă, a declarat la Digi24 Diana Cimpoeșu, șefa UPU.

 Un pacient și medicul de gardă care a încercat să îl salveze, în stare critică

Medicul de gardă de la ATI Piatra Neamț a încercat să salveze un pacient internat în momentul incendiului, iar acum ambii din în stare critică, a declarat, pentru Mediafax, directorul Spitalului Județean Piatra Neamț, Lucian Micu.

Lucian Micu, directorul Spitalului Județean Piatra Neamț, a declarat, pentru Mediafax, că în incendiul de la ATI au murit initial șapte oameni, iar alți doi, între care un medic și un pacient sunt în stare critică.

„Ce vă pot spune la acest moment este că șapte pacienți sunt decedați din Secția ATI, unul se află în stare critică și încă un cadru medical, care a încercat să salveze acest pacient, este în stare critică. Domnul director medical este deja la spital, eu sunt pe drum. (…) Vreau să îi asigur pe toți aparținătorii și pe ceilalți pacienți din spital că situația este sub control în celelalte secții. Incendiul este stins”, a spus Micu.

Medicul, care era de gardă în momentul izbucnirii incendiului, este transportat spre Centrul de Mari Arși de la Iași. Acesta ar avea arsuri pe aproape tot corpul.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.