Preoteasa Maria Gavril a aflat de decesul soțului și a doi dintre cei patru copii. Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Suceava, dr. Mihai Ardeleanu, a afirmat că starea pacientei este pe un trend pozitiv, dar va urma o perioadă dificilă deoarece aceasta „pune întrebări”.

Ardeleanu a spus că psihologul a informat-o pe Maria Gavril despre moartea preotului și a fiicei mijlocii, Anisia, și despre decesul fiicei în vârstă de 10 ani, Anastasia.

„De acum este talentului psihologului s-o canalizeze în așa fel încât veștile aflate să nu impieteze asupra stării ei de sănătate. Greul abia acum urmează, dar are încă doi copii acasă, are de ce să trăiască și să se facă bine”, a afirmat dr. Ardeleanu.
Purtătorul de cuvânt al spitalului a mai spus că „rinichiul cusut pare să-și facă treaba bine”, ficatul și-a revenit după ce a fost cusut, diafragma, ruptă în accident, cusută de asemenea de chirurgi, este funcțională, „clavicula se repară în 6 săptămâni”, la fel și rupturile de coaste.

„Partea cea mai dureroasă este cea psihică, însă faptul că mai sunt doi copii care au nevoie de ea o motivează să se vindece”, a mai spus doctorul.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.