Marți, 5 decembrie 2017, în jurul orei 8:30, un cetățean a sesizat prin SNUAU 112 că pe raza satului Giurgești din comuna Vulturești este o femeie decedată în drum.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în temeiul sesizării, la fața locului s-a deplasat o patrulă de intervenție din cadrul  SPR 12 Preutești care în urma verificărilor a constatat că persoana decedată se numește Dumitriu Florina, din satul Giurgești, comuna Vulturești.

Aceasta a fost găsită decedată pe marginea drumului comunal ce tranzitează satul Giurgești, acoperită cu o pătură, având pantalonii trași în jos până la nivelul genunchilor, iar picioarele legate la nivelul genunchilor cu un cearșaf, prezentând leziuni la nivelul capului și a corpului. Cadavrul numitei Dumitriu Florina a fost găsit la o distanță de circa 10 – 15 m de locuința în care locuia împreună cu familia sa formată din soțul ei și trei copii minori.

În continuare se efectuează cercetări, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul, de către o echipă complexă formată dintr-un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și lucrători de poliție din cadrul IPJ – SIC Suceava.

În cauză s-a întocmit dosar penal la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie raportat la  infracțiunea de omor.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.