În data de 8 aprilie, polițiștii suceveni au fost sesizați de trei persoane, despre faptul că acestea au fost prejudiciate de hoți, persoane necunoscute. În toate cele trei cazuri, s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În data de 8 aprilie, agenţii Postului de Poliție Iaslovăț, au fost sesizați despre faptul că în noaptea de 7 spre 8 aprilie, persoane necunoscute au pătruns în incinta unei societăţi comerciale din Iaslovăț, administrată de un bărbat de 34 ani, din localitate, de unde au furat mai multe bunuri. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că în noaptea respectivă, autorii au forțat sistemul de asigurare al ușii halei aflată în curtea firmei din Iaslovăț, iar din interior au furat mai multe chei fixe, o jantă din aluminiu pentru camion, un pistol pentru vopsit. Din cabina unui cap tractor aflat în hală, au desfăcut și sustras un computer de bord. Prejudiciul urmează a fi stabilit ulterior, cu administratorul societății.

În cursul aceleiași zi, agenţii Poliției orașului Milișăuți au fost sesizați de către un bărbat din localitate, despre faptul că în noaptea de 6 spre 7 aprilie, persoane necunoscute au pătruns pe un teren agricol cultivat cu pomi fructiferi – puieți de măr, de unde au sustras mai mulți pomi. Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că în noaptea respectivă, prin tăierea unei plase de sârmă a gardului ce împrejmuiește plantația de pomi fructiferi, autorii au pătruns în interior de unde, prin smulgere, au sustras un număr de 71 puieți pomi fructiferi din specia măr. Prejudiciul a fost estimat de către proprietar la suma de 852 lei.

Agenţii Postului de Poliţie Pârteştii de Jos au fost sesizaţi despre faptul că la o casă de vacanţă ce aparţine unui bărbat de 53 ani, din Gura Humorului, uşa de acces este forţată, iar în interiorul acesteia mai multe lucruri sunt răvăşite. Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că locuința este situată într-o zonă izolată, pe raza comunei Pârteştii de Jos, la o distanţă de aproximativ 1 km distanţă de DN 2E. În urma cercetării la faţa locului, s-a constatat că persoane necunoscute au pătruns în interiorul casei de vacanţă prin forţarea uşii de acces, iar din interior au fost sustrase 2 perechi de coarne de cerb, un radiocasetofon vechi şi o draperie din lemn pe care erau sculptate mai multe capete de cerb.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.