Edilul sucevean Ion Lungu a avut joi, 29 martie, la sediul Primăriei Municipiului Suceava, o întâlnire cu Ambasadorul Republicii Belarus, Andrei Grinkevich.

Excelența Sa a făcut o scurtă descriere a Republicii Belarus și o referire la relațiile de colaborare stabilite, în ultima perioadă, între România și Belarus .

Mi-am exprimat deschiderea pentru încheierea unor viitoare colaborări în domeniul economic, cultural şi al educației.

Excelența Sa, ne-a adus la cunoștință faptul că, în Belarus, se fabrică autobuze electrice, ținând cont că Suceava vrea să se doteze cu un parc electric de transport”, a transmis Ion Lungu.

Acesta a precizat ca Ambasadorul Andrei Grinkevich a propus și înfrățirea cu un oraș din Belarus.

Un prim proiect de colaborare ar putea fi pe linie culturală prin expunerea, la Suceava, a unei expoziții deosebite de icoane religioase ortodoxe. Vom continua aceste întâlniri la sediul Ambasadei Republicii Belarus în vederea stabilirii unor relații de colaborare.

La finalul întâlnirii am oferit domnului ambasador medalia aniversară „630 de ani de atestare documentară a orașului Suceava şi a Cetății de Scaun””, a mai transmis primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.