Respiră muzica prin toți porii, nu se vede făcând altceva și nici nu vede viitorul fără muzică în el. Așa se face că rațiunea lui de a trăi și vocația sa se exprimă pe ritmul vibrant al muzicii.
Florin Bizom, fiu al comunei Coșna, cântă de la vârsta de 14 ani, de atunci de când s-a împrietenit pentru început cu fluierul, marea sa dragoste fiind dintotdeauna saxofonul, pe care a început să îl studieze la Clubul Copiilor din Vatra Dornei.
Parte a unei familii frumoase, dar și numeroase, tânărul artist recunoaște că pentru visul său a trebuit să lupte și pe cont propriu, mulți din jurul său fiind sceptici cu privire la șansa reușitei sale.
Asta nu l-a împiedicat însă să stea ore în șir singur într-o cameră pentru a cânta sau să lucreze în vacanța de vară în prelucrarea lemnului pentru a-și strânge bani pentru primul saxofon.
Nici după ce și-a achiziționat primul saxofon răutatea unora din jurul său nu a încetat, însă asta nu a însemnat, în definitiv, decât încurajare pentru artistul de astăzi.
Și pentru că viața are un mod aparte de a ne arăta care sunt valorile care contează cu adevărat, unii dintre cei care sfidau talentul saxofonistului de atunci, au ajuns să îl solicite la evenimente, mai târziu.
Florin Bizom, astăzi, un artist cu studii muzicale, membru al unei formații respectabile
Saxofonistul care reprezintă cu profesionalism Bucovina de Munte, este absolvent al Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu” și, în prezent, studiază pedagogie muzicală și saxofon la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca.
Florin Bizom este astăzi și un artist căruia îi plac oamenii cu care se intersectează, evenimentele la care participă și mai ales muzica pe care și-o alege pentru a exprima ceea ce simte.
Își respectă mult colegii din Formația „Allegria”, al cărei membru este, aceștia fiindu-i și prieteni apropiați.
Pentru că atunci când prinde câteva ore libere se lasă în voia muzicii și studiază, poate nu este de mirare că atunci timpul nu mai are valoare și se aud doar sunetele care se înalță din adâncul sufletului său.
Lasa un raspuns