Duminică, 21 aprilie 2019, Primăria comunei Moldovița și Consiliul Local organizează Festivalul Ouălor Încondeiate, ediția a XIII-a.
Scopul acestui festival este scoaterea la lumină și punerea în valoare a tot ce are mai frumos satul românesc.
„Cu deosebită plăcere vă invităm în Duminica Floriilor, 21 aprilie 2019, la Festivalul Ouălor încondeiate de la Moldovița, ediția a XIII-a. Acest eveniment are ca obiectiv punerea în valoare și promovarea tradițiilor cultural-meșteșugărești ale etniei huțule din Bucovina. Sosirea invitaților și aranjarea standurilor va începe la ora 10:00, în sala de sport a comunei Moldovița. După slujba religioasă de sfințire, de la ora 13:00, se lansează concursul festivalului, cu premii”, a transmis primarul comunei Moldovița, Traian Iliesi.
Arta încondeierii ouălor este la ea acasă în comuna Moldovița, ea fiind preluată și de multe alte comune din județ. Mai exact, cu ani în urmă, un preot din comuna Ciocăneşti a participat la slujba de Înviere la Moldoviţa, iar la plecare acesta a primit un coş cu ouă încondeiate de femeile din Moldoviţa. De atunci şi comuna Ciocăneşti este reprezentativă pentru această artă a încondeierii.
Festivalul de anul acesta este finanțat din fonduri europene prin proiectul „Continuitate prin tradiții populare și festivaluri în comuna Moldovița, județul Suceava”- Axa Leader, derulat prin GAL Bucovina De Munte și AFIR.
Lasa un raspuns