Polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Ipotești au fost sesizați marți, 20 august, la ora 20:50, cu privire la faptul că la secția UPU a Spitalului Județean Suceava a fost prezentat un minor în vârstă de un an, care a ingerat accidental benzină.
S-a constatat că în jurul orelor 20:00 copilașul, în vârstă de 1 an și 4 luni, în timp ce se afla în cutea locuinței părinților de pe raza satului Bosanci, comuna Bosanci, se juca împreună cu doi frați ai săi, de 8 ani respectiv 5 ani. Copilul de 1 și 4 luni a găsit în garaj o sticlă în care se afla benzină, din care a ingerat aproximativ 50 ml.
Întrucât părinții au observat acest lucru l-au transportat la Spitalul Județean Suceava – Secția UPU unde i s-a stabilit diagnosticul de „ingestie accidentală cu benzină”, rămânând sub supraveghere medicală.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, ce urmează a fi soluţionat procedural de către Postul de Poliție Bosanci.
Lasa un raspuns