Gheorghe Coroamă, primarul comunei Putna şi omologul său francez au semnat actul de înfrăţire a celor două localităţi sâmbătă, 1 iunie.
Din delegaţia română au făcut parte şi oficialităţi sucevene, cum ar fi Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean şi Florin Sinescu, prefectul judeţului. Preşedintele comitetului de înfrăţire, Pascal Garnier, susţinut de încă 12 membri ai delegaţiei franceze, printre care şi un viceprimar şi trei consilieri, a prezentat istoricul relaţiilor dintre cele două localităţi, care datează încă de acum 22 de ani. În acest răstimp, au fost efectuate vizite şi schimburi culturale, iar francezii au trimis în numeroase rânduri ajutoare sociale persoanelor defavorizate din comuna suceveană.
Pascal Garnier, președintele comitetului de înfrățire din Putna, este un francez originar din Montmorillon și este stabilit în Putna din anul 2005.
Lasa un raspuns