Marți, 24 septembrie, la ora 11.40, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de un bărbat de 41 de ani din județul Botoșani, despre faptul că, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul proprietate, parcat pe raza localității.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la sfârșitul lunii august 2019, bărbatul a achiziționat un autoturism vechi pe care l-a parcat pe strada Unirii din municipiul Vatra Dornei, în fața imobilului pe care-l deține, urmând să-l transporte în județul Botoșani în vederea recondiționării, iar în dimineața zilei de 24 septembrie, în jurul orei 08.30, a constatat lipsa acestuia.

În urma investigațiilor efectuate de polițiști, autorul faptei a fost identificat ca fiind un localnic de 49 de ani, care a recunoscut faptul că, în luna septembrie 2019 a observat autoturismul parcat pe marginea părții carosabile și s-a gândit că este abandonat, fapt pentru care, în cursul zilei de 23 septembrie, l-a transport în curtea imobilului unde locuiește, urmând să-l comercializeze la un centru de colectare a deșeurilor de materiale feroase.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, autoturismul fiind recuperat și restituit persoanei vătămate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.