Un bărbat de 30 ani, din municipiul Rădăuţi a sesizat în data de 10 iunie, prin 112, faptul că persoane necunoscute au pătruns în incinta unui punct de lucru al unei societăţi comerciale, de unde au sustras un laptop cu acumulator.

Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul este administrator al unei societăţi comerciale, ce are un punct de lucru în municipiul Rădăuţi, într-un imobil situat pe strada 1 Mai, constituit dintr-o clădire în care accesul se face dinspre stradă şi o curte alăturată împrejmuită cu gard metalic.

Autorii au escaladat gardul metalic şi au forţat una din ferestrele termopan ale parterului clădirii, dinspre curtea menţionată, iar apoi au escaladat şi fereastra, pătrunzând în interiorul clădirii. De aici, dintr-un birou, au sustras un laptop de serviciu cu acumulator, în valoare de 650 lei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, în vederea identificării autorilor şi a recuperării prejudiciului.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.