Instituția Prefectului-Județul Suceava informează că organizarea alegerilor prezidențiale din data de 10 noiembrie 2019 este conform calendarului stabilit, în cele 114 unități administrativ teritoriale ale județului fiind organizate 559 secții de votare.
Prefectul Județului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, a precizat la videoconferința pe tema alegerilor prezidențiale condusă de ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, că județul Suceava se află în grafic cu toate operațiunile din calendarul alegerilor, predarea buletinelor de vot către toate secțiile de votare fiind programată în ziua de sâmbătă, 9 noiembrie, în intervalul orar 8-16.
Prefectul a mai spus că predarea proceselor verbale va avea loc în noaptea de 10 spre 11 noiembrie, între orele 22-6,00 dimineața, în intervale orare foarte bine stabilite pentru a nu se crea aglomerație și pierdere de timp.
Prefectul Județului Suceava a adăugat că a fost realizată arondarea secțiilor de votare pe toate unitățile spitalicești din județul Suceava, iar împreună cu managerii spitalelor se va gestiona procedura de preluare a cererilor de solicitare a urnei speciale, în ziua de sâmbătă, 9 noiembrie, între orele 18-20, pentru pacienții internați.
Pentru alegerile prezidențiale din județul Suceava, au fost tipărite și distribuite 666.369 buletine de vot, fiind așteptați la urne 603.790 alegători, din care 560.531 cu cărți de identitate.
Conform calendarului alegerilor prezidențiale 2019, campania electorală se încheie vineri, 9 noiembrie, la ora 7.
Votarea va începe duminică, 10 noiembrie, de la ora 7, și se va încheia la ora 21, cu precizarea că se poate prelungi până la ora 23,59, pentru alegătorii care așteaptă să voteze la sediul secției de votare sau în afara ei, la rând.
Lasa un raspuns