Muzeul Bucovinei organizează la Cetatea de Scaun a Sucevei, proiectul de educație muzeală cu tema: „Atestarea documentară a Cetății de Scaun a Sucevei”.

Prin proiectul educațional, dorim ca elevii să cunoască începutul scrierii cu caractere chirilice. Slava veche a devenit în perioada medievală limbă de redactare a textelor bisericești, ca dialect slav cult, ca limbă liturgică și de cancelarie, pentru acte diplomatice, manuscrise, cărți, inscripții pe veșminte, în picturi bisericești, legende sigilare”, transmit organizatorii.

Proiectul are ca scop cunoașterea noțiunilor cu privire la caracterele chirilice din primul act de atestare documentară a Cetății de Scaun, introducerea în atmosfera medievală, astfel încât elevii vor fi scriitori ai cancelariei (gramătici, logofeți), încercând traducerea și descifrarea documentului, având ocazia învățării scrierii în chirilică și a instrumentelor de scris din acea vreme.
Activitatea se desfășoară pentru clasele de elevi (VII respectiv IX-XI), organizate pe bază de programare la numărul de telefon: 0784275644 sau la Casa Custodelui.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.