În data de 21 ianuarie 2020, la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava a avut loc evaluarea activităţii desfăşurate de către poliţiştii de frontieră suceveni în anul 2019, activitate la care a participat inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației – comisar șef de poliție Florin Coman, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi structurilor de cooperare din judeţ.
Acţiunile structurilor Poliţiei de Frontieră Suceava sunt coordonate de I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei şi au ca scop îndeplinirea atribuţiilor specifice privind supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, în scopul prevenirii şi combaterii criminalităţii transfrontaliere, combaterii contrabandei și traficului cu țigări, migraţiei ilegale şi a oricăror alte încălcări a regimului juridic al frontierei de stat, asigurării ordinii şi liniştii publice în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.
Purtatorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch a transmis că situația operativă la frontiera de stat romano-ucraineană din zona de responsabilitate a structurilor poliţiei de frontieră din judeţul Suceava, în anul 2019, a fost complexă, fiind caracterizată prin activităţi de contrabandă și trafic cu țigări, treceri frauduloase a frontierei de stat, trafic internațional cu autovehicule furate etc.
În anul 2019, în punctele de trecere a frontierei din judeţul Suceava s-au înregistrat aproximativ 2.446.700 treceri persoane (P.T.F. Siret 2.428.000 persoane și P.T.F. Vicșani – 18.700 persoane) şi aproximativ 762.200 mijloace de transport ( 759.600 auto în P.T.F. Siret şi 2.600 curse de tren în P.T.F. Vicşani).
Polițiștii de frontieră din cadrul structurilor de pe raza județului Suceava au instrumentat 383 dosare penale sub aspectul săvârşirii a 692 infracţiuni săvârşite de către 278 persoane.
Valoarea totală a bunurilor confiscate în anul 2019 este de aproximativ 18.130.000 lei.
Pe linia migraţiei ilegale, în zona de competenţă a structurilor poliţiei de frontieră din județul Suceava, au fost întocmite 33 dosare penale cu 81 infracţiuni, în care au fost implicaţi 81 de cetăţeni străini. Aceștia sunt originari din țări precum: Somalia, Libia, Pakistan, Eriteea, Irak, Guineea, Algeria, Yemen, Egipt. Tunisia, Coasta de Fildeş.
Pe linia traficului internaţional cu autoturisme furate au fost descoperite 11 autovehicule semnalate ca fiind furate și piese care aparțineau unor autoturisme furate din străinătate, în valoare de peste 900.000 lei.
Pe această linie de muncă au fost întocmite 11 dosare penale, în care sunt cercetate 11 persoane pentru săvârșirea a 11 infracțiuni.
Contrabanda cu produse din tutun reprezintă principala activitate infracţională prezentă la frontiera de nord a României.
Pe linia combaterii contrabandei, a fraudelor vamale şi a evaziunii fiscale, poliţiştii de frontieră au înregistrat 184 dosare penale, sub aspectul săvârşirii a 249 infracţiuni de către 112 persoane.
Au fost descoperite şi ridicate în vederea confiscării aproximativ 1.400.000 pachete de țigări, a căror valoare pe piaţa neagră de desfacere se ridică la suma de peste 15.800.000 lei.
Dintre metodele inedite folosite pentru a introduce ilegal în ţară ţigările, de către persoanele implicate în astfel de activități, amintim ascunderea acestora:
- pe corp
- în cutii de prăjituri
- în produse de uz casnic
- în cutii de detergent,
- în butoaie de plastic
- în autoturisme, descoperite în: scaune, sub banchete, în portiere, în bord, în praguri, în rezervor, în roata de rezervă, în podeaua maşinilor, în bara de protecție, în faruri, în rezervor, în caroseria şi plafonul microbuzelor în podul şi sistemul de răcire a vagoanelor de tren
- s-au descoperit ţigări în diverse spații special confecţionate în interiorul autoturismelor şi anume în: podul pedalier, rezervor, bord, banchete, barele de protecţie, praguri, pereţi dubli ai caroseriei microbuzului, etc.
„Totodată, s-au desfăşurat acţiuni pe linia combaterii contrabandei şi comerţului ilicit cu produse accizabile în cooperare cu D.R.A.O.V. Iaşi şi pe linia combaterii migraţiei ilegale cu Biroul Imigrări Suceava.
În cadrul cooperării cu organele administraţiei publice locale s-au desfăşurat şedinţe şi întâlniri de lucru între reprezentanţi ai Poliției de Frontieră Suceava şi reprezentanţi ai autorităţilor locale judeţene precum şi cu autorităţile locale din localităţile limitrofe frontierei de stat a României”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava.
Pe plan extern a existat o bună colaborare cu grănicerii ucraineni, axată pe schimbul de date şi informaţii, în baza documentelor de cooperare încheiate la nivel teritorial.
În anul 2019 au avut loc 319 de întrevederi cu grănicerii ucraineni și au fost transmise și primite un număr de 1.330 comunicări cu Detașamentul de Grăniceri Cernăuți.
„Activitatea structurilor Poliţiei de Frontieră Suceava s-a desfăşurat în interesul persoanei, comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv în executarea legii având ca bază legală prevederile actelor normative în vigoare”, a conchis comisarul -șef Ilie Poroch.
Lasa un raspuns