Prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava Mihai Dimian, invitat în cadrul emisiunii Good Morning USV, a declarat că unitatea superioară de învățământ se pregătește pentru evaluarea studenților. Acesta a subliniat că deși examinarea online reprezintă o alternativă bună, pentru a evita „vicierea” examenelor, cea mai bună formă rămâne cea a evaluării în campus. De altfel, prorectorul sucevean a explicat că într-o astfel de situație specială ca cea în care ne aflăm trebuie luate toate măsurile legale pentru ca studenții să finalizeze anul universitar.
„În Ordinul de Ministru, la învățământul universitar, se vorbește despre desfășurarea examenelor online, după care se trece la autonomie universitară. Această posibilitate este dată în situația în care ai o metodologie și o procedură proprie. De aceea, primul lucru pe care l-am făcut, în urma apariției ordinului, a fost să ne asigurăm că avem în regulamentul nostru introdusă această posibilitate, astfel încât, ordinul respectiv să aibă efecte și în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” ca să putem desfășura examenele online. Poate acest lucru nu s-a înțeles. Am încercat foarte rapid să introducem în cadrul legal această posibilitate de susținere a examenelor. Chestiunea examenelor online este una foarte delicată. Există posibilitatea unui examen online, dar supravegheat de către persoane în acea cameră”, a explicat prorectorul sucevean Mihai Dimian.
Prorectorul a adăugat că în această perioadă există posibilitatea dezvoltării mai mult a laturii predării online, dar și a testării online.
În ceea ce privește regulamentul creat de USV, acesta încearcă să ofere o variantă de examinare online, indiferent de situația în care ne aflăm și care va putea fi utilizat și în cazul unor situații ulterioare care pot surveni din diferite cauze.
„În decurs de o lună vom stabili cum se va desfășura examenul la fiecare disciplină, însă noi a trebuit să dăm acest regulament rapid pentru a asigura cadrul legal pentru desfășurarea acestor examenelor”, a conchis Dimian.
Lasa un raspuns