Luni, 21 septembrie a.c., la nivelul Sectorului P.F. Vicovu de Sus – I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 22.30, polițiștii de frontieră au depistat pe raza localității Vicovu de Sus, jud Suceava, trei persoane care se deplasau pe jos, dinspre frontiera de stat către interiorul țării.
Persoanele în cauză și nu își justificau prezența în zonă, fapt pentru care au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei trei bărbați sunt cetățeni din Algeria, cu vârste cuprinse între 25 și 33 de ani.
Persoanele în cauză au declarat că au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cele trei persoane au fost preluate de autoritățile de frontieră ucrainene în vederea continuării cercetărilor, în baza acordului de readmisie încheiat cu Ucraina.
Lasa un raspuns