Evenimentul expoziţional se înscrie în seria manifestărilor dedicate împlinirii a 500 de ani de la ctitorirea Mănăstirii armene Turnul Roşu din Suceava. În cadrul manifestării, va fi lansat Albumul omagial „Turnu Roşu 500 –Hagigadar 501, XVI – un veac fast pentru spiritualitatea armenească bucovineană”, editat de filiala Suceava a Uniunii Armenilor Suceava şi Arhivele Naţionale Suceava.
Atât Albumul omagial, cât şi expoziţia documentarăîşi propun o prezentare a realizărilor comunităţii armeneşti din Bucovina, atât pe plan laic, cât şi pe plan religios. Dintre acestea putem aminti: inventarele bisericilor Sf. Simion, Sf. Cruce, Zamca şi Mitoc; catagrafia familiilor armeneşti din Suceava; situaţii statistice referitoare la copiii care frecventează şcoala trivială armenească, statutele comunităţii armeneşti din Suceava, cererea coloniei armeneşti din Viena de a se construi ca filială a celei din Suceava; Calendarul armean pe 1904, etc.
Lasa un raspuns