Primarul USR-PLUS al Brașovului, Allen Coliban, și consilierii locali ai USR-PLUS au fost reclamați la DNA pentru abuz în serviciu. De asemenea, pe numele primarului Allen Coliban a fost depusă o plângere la DNA, pentru instigare la abuz în serviciu, arată un document obținut de bugetul.ro. Potrivit Newsbv.ro, autorul plângerii, Kehaiyan Garbis Vincențiu, se judecă cu Primăria Brașov pentru construirea complexului imobiliar American Dream.

Plângerea făcută pe numele primarului Allen Coliban și a consilierilor locali USR-PLUS de Brașov:

Către: DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE – Serviciul Teritorial Brașov Adresa: Corpul B, Bulevardul Eroilor nr. 1, Brașov 500007

DOMNULE PROCUROR ȘEF

Subscrisa „Asociația pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale”, identificata cu codul unic  de înregistrare nr. 26428290, cu sediul in București, strada Mihail Moxa…,  reprezentată legal de Kehaiyan Garbis Vincentiu, domiciliat…,

si

Subscrisa S.C. PREMIUM INTERFINANCE S.R.L., coproprietara Cetinii 29, cu  sediul in Mun. Bucuresti, str. Gradinarilor,…, inregistrata la  Oficiul Registrului Comertului sub nr.J40/19812/28.11.2017, avand CUI 22417905  reprezentata de Kehaiyan Garbis Vicentiu, domiciliat in

si

Subsemnatul Liseanu Nicolae, cetatean roman, proprietar…

formulez prezenta

PLÂNGERE PENALĂ

sub aspectul săvârșirii, în condiții de la participație penală, a unei infracțiuni de abuz  în serviciu,

constând în aceea că, instigați fiind de numiții Ioana Maftei, Valeria Mavrodin,  Maria Anda Zamora, Allen Coliban; Flavia Boghiu, un număr de 12 consilieri locali, membri ai Partidului U.S.R. Brasov, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu stabilite  conform OUG 26/2012, au votat angajarea unor servicii de consultanță și reprezentare  juridică din partea unor avocați, în condițiile în care litigiile vizate privesc fie:

– neexecutarea culpabilă de către Primarul Municipiului Brașov, numitul  Allen Coliban, a unor hotărâri judecătorești definitive;

– inlocuirea unor Consilieri Juridici ce tocmai castigasera un dosar pe fond cu  o casa de avocatura platita pe bani publici, in conditiile in care la fond,  Primaria fusese deja reprezentata de Consilieri Juridici, dovedind prin  aceasta ca nu existau motive temeinice si jutificate pentru angajarea unei  case de avocatura.

faptă prevăzută și pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297  alin. 1 Cod penal;

pentru următoarele

CONSIDERENTE

În fapt, conducătorul U.A.T. Brașov, numitul Allen Coliban, de când a devenit Primar a  pierdut mai multe procese cu S.C Premium Interfinance S.R.L, acesta nepunand in  executare Hotararile Judecatoresti Definitive.

∙ Într-unul din ele și anume dosarul nr. 15531/3/2021 (Tribunalul București), in care  trebuia sa puna in executare Hotararea Judecatoreasca Definitiva din dosarul  606/3/2020, acesta a fost reprezentat de consilieri juridici și a câștigat. În aceste  condiții, apare un prim indiciu de unde se desprinde teza conform căreia, în  realitate, nu se impun servicii prestate de avocați, neexistând condiții temeinice și  excepționale care să justifice o asemenea decizie din partea Consiliului Local.

„SC.Premium Interfinance S.R.L
Primaria Brasov
Ora estimata: 08:30
Complet: CC – CA25
Tip solutie: Încheiere
Solutia pe scurt: Admite acţiunea. Dispune sancţionarea Primarului Municipiului Braşov cu amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 12.12.2020 şi până la executarea obligaţiei prevăzută în titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 502/10.02.2020, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 2175/12.11.2020 a Curţii de Apel Bucureşti. Obligă Primarul Municipiului Braşov la plata către reclamant a unei penalităţi de 1.000 lei pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 12.12.2020 şi până la data îndeplinirii obligaţiei prevăzute în Sentinţa civilă nr. 502/10.02.2020. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 01.07.2021.
Document: Încheiere finală (dezinvestire) 01.07.2021”, se precizează în soluția Tribunalului București.

∙ În alt dosar, și anume dosarul nr. 29860/3/2019, a pierdut, Instanța obligând-l să îndepărteze condiționarea ilegală cu PUD din Certificatul de Urbanism nr.  1743/2019 (deci nicidecum să emită un nou Certificat de Urbanism fără PUD cum  a făcut ulterior), si nu sa emita un alt Certificat in care in loc sa ceara intocmirea  unui PUD, sa ceara acelasi lucru dar spus sub o alta forma si anume sa ne  prezentam in fata CTATU, adica acolo unde ajung PUD-urile.

Speța este cu atât mai clară, cu cât în dosarul nr. 8524/3/2018, Primăria pierduse  într-o speța identică, fiind obligată să îndepărteze din Certificatul de Urbanism  nr.3295/2018 condiționarea ilegală cu PUD, lucru pe care fostul Primar, George  Scripcaru l-a și făcut.

∙ Spre deosebire de acesta, Primarul Allen Coliban, pentru a da falsa impresie că pune în executare Hotărârea Judecătorească, a emis un alt Certificat de Urbanism  în care încalcă Hotărârea Judecătorească, atât prin faptul că nu îndepărtează condiționarea cu PUD din certificatul supus judecații (1743/2019), dar mai ales  pentru că analizarea în cadrul C.T.A.T.U nu mai era cerută prin intermediul  sintagmei cu PUD, ci în mod direct, susținând că exista o hotărâre a C.T.A.T.U în  condițiile în care conform Art.37 din Legea 350/2001 C.T.A.T.U, doar  „fundamentează avizul arhitectului șef” fără să emită hotărâri sau să analizeze  proiecte cu autorizare directă.

Art.37 din Legea 350/2001 “În scopul îmbunătățirii calității deciziei referitoare  la dezvoltarea spațială durabilă, în coordonarea președinților consiliilor județene şi a primarilor de municipii şi orașe, respectiv a primarului general al  municipiului București se constituie Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi  urbanism, ca organ consultativ cu atribuții de analiză, expertizare tehnică şi  consultanta, care asigură fundamentarea tehnică a avizului arhitectului – șef.  Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi urbanism de la nivelul consiliilor  județene şi al municipiilor fundamentează din punct de vedere tehnic emiterea  avizului arhitectului – șef.”

ABUZ ÎN SERVICIU

∙ Cu toate acestea, încălcând O.U.G 26/2012 și H.C.L 289/2013, doar Consilierii U.S.R Brașov au găsit motive „temeinice și justificate” ca Primăria să angajeze  avocați care să-l apere pe primar pentru nepunerea în executare a unor Hotărâri Judecătorești Definitive, mai exact să îl apere în dosarul nr. 15600/3/2021,  respectiv sa ii inlocuiasca pe Consilierii Juridici ce castigasera in dosarul  15531/3/2021 cu o casa de avocatura platita din bani publici. Evident ca daca la  fond Primaria fusese reprezentata de Consilierii Juridicii, cu siguranta la recurs nu  puteau aparea motive temeinice si justificate.

∙ Încălcarea O.U.G nr. 26/2012 în ceea ce privește motivele „temeinice și  justificate” este la fel de evidentă și în ceea ce privește și dosarul  nr.15531/3/20121 unde consilierii Brașoveni câștigaseră la fond cu toate că nici în  această situație, în accepțiunea noastră, nu fusese respectată hotărârea judecătorească.

∙ Consilierii încalcă din nou O.U.G 26/2012 si H.C.L 289/2013 atunci când aprobă în același HCL, angajările avocaților pentru 3 dosare ce priveau 3 Certificate de  Urbanism si Hotărâri Judecătorești Definitive diferite, în condițiile în care  aprobarea trebuia să fie nominală, ca și motivele „temeinice și justificate” (15600/3/2021,15531/3/2021,15603/3/2021).

INSTIGARE LA ABUZ IN SERVICIU

∙ De asemenea, vă rog să cercetați dacă nu cumva Primarul Municipiului Brașov, împreună cu Direcția Juridică, nu au instigat la abuz în serviciu, atunci când au  propus consilierilor să angajeze avocați știind că nu există motive temeinice și  justificate pentru a angaja avocați atunci când nu pui în executare o hotărâre judecătorească definitiva sau atunci când pe fond consilierii câștigau într-un dosar  în care nu a fost respectată hotărârea judecătorească (15531/3/2021).

Apărarea nu are cum să fie „unitară” deoarece sunt 3 spețe total diferite, una dintre  ele, cea a lui Liseanu Nicolae, neavând nicio legătura cu Scheiul (spete SC  PREMIUM INTERFINANCE SRL) și nici cu condiționările ilegale cu PUD, ci  doar cu emiterea unui Certificat de Urbanism în care pentru o clădire existentă se  cere prin noul Certificat de Urbanism un procent de spațiu verde mai mare decât în  autorizația inițială, lucru imposibil.

∙ Ca de obicei se recurge la stratagema „cu 600 de dosare” în condițiile în care au  mai apărut în plus 3 dosare doar pentru ca primarul refuză să pună în executare  hotărâri judecătorești definitive.

Articolul integral AICI.

 

 

Sursa: PS NEWS

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.