Marți, 23 noiembrie, la ora 08.25, Poliţia mun. Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin SNUAU 112 de către V. Gavril din comuna Sadova, despre faptul că în noaptea de 22/23.11.2021, autori necunoscuți, au pătruns în locuința soacrei sale, N. Ioana, de 82 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, de unde au sustras bunuri.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, în noaptea de 22/23.11.2021, între orele 20.00-08.00, autori necunoscuți au pătruns în curtea imobilului persoanei vătămate, pe poarta de acces neasigurată, după care au pătruns prin forțarea ușii de acces în bucătăria de vară, unde dintr-un frigider au sustras produse alimentare.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „furt calificat”.
Lasa un raspuns