Duminică, 15 mai, a fost prilej de bucurie și reîntâlnire în comuna suceveană Cornu Luncii. Cea mai recentă investiție finalizată, o sală de sport modernă și impunătoare, a fost inaugurată în prezența localnicilor și a invitaților veniți să împărtășească această bucurie cu ei.

Alături de primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, la inaugurare au fost prezenți și liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, subprefecții Florin Sinescu și Cristian Șologon și șeful Direcției Județene pentru Tineret și Sport, Daniel Davidel.

Investiția din comună, în  valoare de 5,3 milioane de lei, a fost realizată cu bani de la Compania Națională de Investiții.

„Acest proiect se datorează muncii noastre și susținerii în primul rând a domnului senator Ioan Stan, a domnului subprefect Cristi Șologon care în momentul când s-a aprobat era subsecretar de stat și mulțumim foarte mult și tuturor celor care ne-au ajutat și le mulțumim și pentru că o să ne mai ajute. Și să spunem și de ce o sală de sport la Brăiești. Pentru că noi avem foarte mulți sportivi și nu oarecare: avem campipni olimpici, mondiali, europeni, balcanici nu mai spunem de campioni naționali. Întotdeauna noi am promovat sportul și pentru asta ne-am dorit foarte mult sala de sport. Avem echipa școlii de la Brăiești echipa de fotbal fete campioană pe județ și cu echipa județului campioană națională. Avem echipa de rugby de la Sasca Mare campioană pe Moldova și le mulțumesc tuturor profesorilor de sport care se implică și care îi educă pe copii să stea mai mult afară la mișcare și să uite un pic de calculator. Avem rezultate foarte bune în toate domeniile și de asta sala de sport vine ca o bomboană pe tort”, a transmis edilul de la Cornu Luncii.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.