Astăzi, 21 octombrie, la Consiliul Județean, prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, a fost semnat contractul de lucrări de întreținere și reparații pe timp de iarnă și vară 2013-2017, în urma licitației deschise.

Potrivit președintelui Cătălin Nechifor, au fost depuse 5 oferte, iar oferta declarată câştigătoarea a fost cea depusă de Asocierea SC Big Conf SRL Botoşani, SC Con Bucovina SA Suceava şi SC Calcarul SA Pojorâta.

“Noi suntem mai vechi aici și credem că am încercat să ne facem treaba. Avem deja o carte de vizită pe care o considerăm bună. Sperăm să nu dezamăgim”, a precizat reprezentantul firmei SC Big Conf SRL Botoşani, Iulian Conțac.

“Nu dorim să avem probleme cu circulația pe drumurile publice și drumurile județene. Acestea vor fi în condiții foarte bune. Vom face eforturi ca asocierea să funcționeze”, a precizat Nicolae Troașe, președintele SC Calcarul SA Pojorâta.

Ilie Lahman a spus că împărțirea zonelor în care vor acționa cele trei firme pentru deszăpezire este în felul următor:  SC Calcarul SA Pojorâta zona Câmpulung -Vatra Dornei, SC Big Conf SRL Botoşani zona Suceava- Fălticeni, iar SC Con Bucovina SA Suceava zona Rădăuți.

Au fost depuse 5 oferte: Asocierea SC Tehic-Asist SRL Botoşani şi SC Autotehnorom SRL Suceava; SC Simarc SA Piteşti; Asocierea SC Safcons SRL Rădăuţi, SC Ted Construct SRL Iaşi, SC Star T&D SRL şi SC Test Prima SRL Suceava; Asocierea SC SUCT SA Suceava, SC Florconstruct SRL Suceava şi SC Aglomancha Empresa Costructora SA; Asocierea SC Big Conf SRL Botoşani, SC Con Bucovina SA Suceava şi SC Calcarul SA Pojorâta.

SC Simarc SA Piteşti a depus o contestaţie la licitaţie, respinsă de Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor, prin decizia din 4 octombrie.

Valoarea acordului cadru este de 112 milioane de lei, fără TVA, şi se va derula pe o perioadă de 4 ani.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.