Un bebeluș conceput prin folosirea ADN-ului a trei persoane diferite s-a născut în Marea Britanie – o premieră medicală pentru țara în care această tehnică revoluționară a fost inventată, informează BBC.
Cu toate că procedura a dus la apariția termenului de „bebeluși cu trei părinți”, 99,9% din ADN provine de la adevărații părinți și doar 0,1% de la o a treia persoană, o femeie donatoare. Tehnica inovativă reprezintă o încercare de a preveni cazurile în care copiii se nasc cu boli mitocondriale devastatoare. Până la cinci bebeluși s-au născut în acest fel, dar nu se cunosc mai multe detalii despre aceștia. Bolile mitocondriale sunt incurabile și pot fi fatale în câteva zile de la naștere sau chiar câteva ore. Unele familii au pierdut mai mulți copii din acest motiv, tehnica fiind deocamdată singura soluție pentru ca aceștia să aibă un copil sănătos.
Bolile mitocondriale pot duce la leziuni ale creierului, atrofie musculară, insuficiență cardiacă și orbire. Problema este moștenită doar de la mamă, astfel că tratamentul de donare mitocondrială este o formă modificată de fertilizare in vitro de la un donator de oocite sănătoase. Mitocondria are propria sa informație genetică (ADN), ceea ce înseamnă că nou-născutul moștenește ADN de la ambii părinți, dar și o mică parte de la donator. Aceasta este o modificare genetică permanentă care va fi transmisă mai departe de la o generație la alta.
Totuși, ADN-ul provenit de la donator afectează doar mitocondria și nu influențează alte trăsături, precum înfățișarea copilului, astfel că donatorul nu este considerat „al treilea părinte”. Tehnica a fost inventată în Newcastle, Marea Britanie introducând legi în 2015 care permit conceperea copiilor în acest mod. Cu toate acestea, prima naștere realizată prin această tehnică nu a avut loc în Marea Britanie, ci în Mexic, acolo unde nu există nicio lege care să interzică procedura. „Veștile că un număr limitat de bebeluși cu mitocondrii donate s-au născut acum în Marea Britanie este următoarea etapă în ceea ce va rămâne probabil un proces lent și prudent de evaluare și rafinare a donării mitocondriale”, a spus Sarah Norcross, director al Progress Educational Trust.
Nu au apărut încă informații de la echipele din Newcastle așa că nu se cunoaște dacă procedura s-a încheiat cu succes. Din punct de vedere tehnic, noua metodă nu este lipsită de riscuri, iar nou-născuții ar putea dezvolta boli mitocondriale în ciuda folosirii ADN-ului de la donatorul sănătos. Potrivit unor estimări, 150 de bebeluși s-ar putea naște prin această metodă în Marea Britanie în fiecare an, scrie psnews.ro.
Lasa un raspuns