Președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, a declarat astăzi, 1 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, că drumul județean DJ 209 C, ce face legătura cu județul Iași, va fi modernizat cu fonduri europene.

Șeful administrației județene a precizat că în cursul zilei de astăzi se va întâlni cu președintele CJ Iași, Cristian Adomniței, la Dolhasca, și vor discuta pe marginea proiectului.

„Avem în vedere o rută care leagă Iaşiul de Suceava, care uneşte cele două judeţe şi care înseamnă investiţii pe drumuri judeţene. Avem în vedere o bretea care să traverseze şi municipiul Suceava şi care să facă legătura cu localităţile Ipoteşti, Bosanci, Udeşti, Liteni, Dolhasca şi care să treacă mai departe în Iaşi. Practic, unim cele două capitale de judeţ printr-un nou drum judeţean modernizat. Ele există, dar sunt drumuri care s-au proiectat şi făcut în anii ’70 şi care nu mai rezolvă din punct de vedere al traficului solicitările momentului”, a spus președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor.

Traseul propus spre finanţare este format din (DJ 208) limita judeţ Iaşi-Budeni-Dolhasca (DJ 208A) Liteni-Udeşti-Bosanci-Ipoteşti-Suceava (DJ 209 C) Moara-Liteni Moara-Vorniceni (DJ 209 D) Zahareşti-Stroieşti-Vâlcele-Costâna-Dărmăneşti (DN 2), în lungime totală de aproximativ 80 km.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.