La finalul lunii august, la Spitalul Clinic Judeţean Suceava a fost efectuată prima procedură EVAR (Endoprotezare de aorta abdominală pentru un anevrism de aorta abdominală) din regiunea de nord a Moldovei, la care a participat o echipă formată din: chirurg vascular, radiolog intervenţionist, medic ATI.

Anevrismul de aortă este o dilatare importantă a arterei aorte (cel mai mare vas de sânge din corp) şi poate apărea la diferite niveluri.

„Rolul endoprotezei este de a limita extinderea anevrismului cu risc major de rupere şi deces. Printre cei mai importanţi factori de risc pentru apariţia anevrismului se numără: vârsta peste 65 de ani, sexul masculin, fumatul, obezitatea, hipertensiunea arterială, antecedente familiale. Echipa a tratat minim invaziv, prin abord arterial transfemural bilateral percutan anevrismul abdominal al unui pacient de 71 de ani. Procedura a durat două ore şi s-a desfăşurat fără incidente.
Spre deosebire de intervenţiile chirurgicale deschise de înlocuire a aortei abdominale, în procedura de tip EVAR se fac incizii minime, durează mai puţin (în medie 2 ore), riscul de infecţii este mai scăzut, se poate efectua cu anestezie locală sau rahianestezie şi pacientul merge din laboratorul de angiografie direct pe secţie după terminarea procedurii, putând fi externat în 2 zile, cu reintegrare socială rapidă”, a spus dr. Mihai Creteanu Jr., medic primar radiologie intervenţională.

Echipa care a realizat intervenţia a fost formată din: chirurgii vasculari dr. Marin Sapaniuc și dr. Adrian Manesc, radiologii intervenţionişti dr. Mihai Creteanu Jr., dr. Alexandra Husar și medicul rezident Gabriel Mircea, medic anestezist: dr. Lilian Dragoi, asistenţii de radiologie intervenţională Corina Apetroaie și Costel Baitan şi asistent anestezie şi terapie intensivă Geta Roşu.

Conducerea spitalului a susţinut şi va susţine în continuare prin toate resursele disponibile, progresul medical şi consolidarea poziţiei Spitalului Clinic Judeţean Suceava în regiunea de nord-est a Moldovei ca şi unitate sanitară de interes regional.

10 Responses

  1. mihai grigore

    : imaginativa_ president biden _ expresie _ atp&wta inelul zonei metropolitane suceava- cernauti_stadioane tennis camp_ structurare definition { blue music system}!*__

    Răspunde
  2. mihai grigore

    : imaginati calea de reunificare cu basarabia si nordul bucovinei = candidati din aceste teritorii in parlamentul romaniei_ cu vot de la cetaenii romani din perimetru si nu numai__

    Răspunde
  3. mihai grigore

    : good morning _ sorana carstea_ cum imaginezi in joc tehnic _ in care vei juca fiecare punct in our de +- 10 minute?!*___

    Răspunde
  4. mihai grigore

    : imagineaza- to times shares 2023-2024___ bursa scolara- studenteasca si de e- bisniss { new york – suceava}_

    Răspunde
  5. mihai grigore

    : tu si gasit calea _ resursa interioara si exterioara de a afirma _ us open 2023- sorana carstea dreams wins?!*___

    Răspunde
  6. mihai grigore

    : propozitie_ institutul de medicina spatiala si nucleara” mihai grigore”_ zona metropolitan’s suceava_ idea_ wins!*___

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.