Pasărea Phoenix

Poate că vi se pare exagerată ideea că viața noastră este doar un șir de morți succesive din care renaștem de fiecare dată alticineva, dar cum poate fi numită altfel trecerea de la copilărie la adolescență, sau un divorț, sau și mai clar, trecerea de la starea de om căsătorit la văduvie? De fiecare dată renaștem cumva din ruinele fostului eu și ne reapucăm să trăim viața nouă și ne căutăm noi repere după care să ne orientăm pașii.
De cele mai multe ori, oamenii se caută pe sine foarte departe de realitate, convinși cumva că vor reuși în noua viață ceea ce nu reușiseră în cea anterioară, căutând uriași în morile de vânt ale vieții și ignorând porțile deschise ale vieții. Asemenea oameni sunt foarte ușor de recunoscut, pentru că se complac în postura de spectatori ai vieții, convinși de inutilitatea acțiunii, din moment ce totul e oricum predestinat. Nu scriu cărți, de cele mai multe ori nici măcar nu citesc asemenea prostii, nu sădesc copaci și, din păcate, fac copii pe care îi sortesc unui drum greșit prin exemplul personal.
Sunt însă alți oameni, poate doar mai norocoși, care se înconjoară încă din adolescență de repere vii care îi insoțesc pe tot parcursul vieții. Spre deosebire de cealaltă categorie, aceștia scriu sau cântă pentru că sunt deja acomodați cu un public care îi ascultă și astfel își păstrează cumva veșnic adolescența în suflet. Trec printre noi, aparent comuni, dar ducând cu ei o aură care îi face atractivi pentru alții care sunt la fel. Nu cred că nu v-a mirat niciodată vreo prietenie ciudată legată între oameni aparent deosebiți, dar cu siguranță ați preferat s-o tratați ca pe-o bizarerie, decât să căutați motivele reale.
Prietenii sunt singurele repere pe care ni le alegem singuri în viață, iar noi, noi nu suntem decât o sumă a tuturor prietenilor noștri.