Continuând politica susținută de promovare a valorilor Bucovinei, Primăria orașului Gura Humorului și Primarul Marius Ursaciuc găzduiesc în perioada 10-18 ianuarie o tabără internațională de pictură organizată sub auspiciile UNESCO.

Timp de trei zile, cei 8 pictori vor fi duși în toate punctele de interes ale zonei pentru a se putea documenta, urmând ca apoi ei să realizeze lucrări reprezentative pentru interesele UNESCO despre frumusețile zonei. Se vor organiza ateliere tematice în care elevii școlilor și liceelor vor putea învăța de la pictori consacrați unele din secretele artelor plastice. Generosul proiect adus la Gura Humorului de Asociația Art & Heritage din România în parteneriat cu Asociația Culturala TERREBRUCIATE din Italia are ca scop conservarea diversității culturale și a tradițiilor pe teritoriul Europei.

Din lucrările realizate de cei 8 pictori, 16 vor fi donate Primăriei din Gura Humorului iar alte 8, special create pe motivul obiceiurilor bucovinene dedicate Crăciunului și Anului Nou pe tematica Patrimoniul imaterial, vor fi donate Muzeului Obiceiurilor populare. Importanța unei asemenea tabere nu derivă numai din cunoașterea mai bună pe plan cultural a frumuseților Bucovinei, Albastrul de Voroneț fiind un brand mondial, ci și din faptul că cei 8 artiști se vor întoarce acasă cu amintiri și fotografii care vor populariza spiritul acestor locuri.

Vom reveni la subiect cu alt material, mai aprofundat, despre pictori și picturi, despre impresii și importanța taberei din punctul lor de vedere.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.