În perioada 4-6 martie 2014, poliţiştii din cadrul I.P.J. Suceava – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu specialişti din cadrul I.T.R.S.V. Suceava, au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii tăierilor ilegale de arbori, a furtului, prelucrării, transportului şi comercializării ilegale a materialului lemnos.

În urma celor 25 de acțiuni efectuate de polițiști și lucrători de la ITRSV, au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 49.500 lei și au fost confiscati 916,41 metri cubi de material lemnos, în valoare de 302.647 lei.

Cu ocazia verificărilor efectuate, la două societăți comerciale din comuna Iacobeni și administrate de un bărbat de 42 ani, din localitate, s-a constatat faptul că acestea au achiziţionat şi livrat către mai mulți beneficiari material lemnos, fără a respecta prevederile legale în materie.

Cele două firme au fost sancționate contravențional, la una luându-se şi măsura complementară de retragere a acordului de ridicare şi utilizare a documentelor cu regim special. Totodată, s-au dispus măsuri de confiscare valorică a cantității de 916,41 m.c. material lemnos, în valoare de 302.647 lei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.