Romfilatelia continuă seria mărcilor poștale dedicate artei și frumosului și realizează un nou proiect filatelic intitulat Capodopere de artă universală din patrimoniul românesc, ce aduce în prim plan arta universală, cu precădere pictura și operele artiștilor consacrați la nivel mondial, care se regăsesc în patrimoniul României și se păstrează în colecția Muzeului Național de Artă al României.

Mărcile poștale ale emisiunii, marcând aniversarea a 450 de ani de la nașterea lui Pieter Breughel cel Tânăr, dar și împlinirea a 400 de ani de la moartea lui El Greco, ilustrează creații ale acestor doi mari pictori ai umanității, oferind astfel ocazia de a cinsti și admira opera artistică și geniul creator al acestora, îmbogățind totodată patrimoniul filatelic românesc cu capodopere de artă universală deosebit de valoroase.

Timbrul cu valoarea nominală de 4,70 lei reproduce lucrarea Primăvara, iar timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei înfăţişează lucrarea Vara, ambele creaţii făcând parte din ciclul pictural dedicat Anotimpurilor și aparținând pictorului Pieter Breughel cel Tânăr, reprezentant flamand a cărui operă marchează trecerea de la Renașterea târzie la Barocul timpuriu.

Timbrul cu valoarea nominală de 7,60 lei reproduce tabloul Logodna Fecioarei, iar timbrul cu valoarea nominală de 8,10 lei ilustrează lucrarea Martiriul Sfântului Mauriciu şi al celor zece mii de tebani, opere ce aparțin pictorului El Greco, un reprezentant de seamă al Panteonului artei universale și cunoscut pentru stilul său denumit Manierism.

Emisiunea filatelică este machetată în coală de 32 de timbre și minicoală de 4 timbre cu manșetă ilustrată, iar cele 4 valori sunt completate de plicul prima zi, pe care este ilustrat un detaliu din registrul superior al picturii Adoraţia păstorilor, o lucrare aparte ce cunoaşte numeroase versiuni în opera lui El Greco, varianta aflată în patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României fiind realizată în jurul anilor 1600.

Începând cu ziua de vineri, 22 august, emisiunea de mărci poștale Capodopere de artă universală din patrimoniul românesc va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

„Arta nu reproduce vizibilul, ci îl face vizibil.” (Paul Klee)

Capodopere de arta universala din patrimoniul romanesc_Masterpieces of universal art in the Romanian heritage

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.