„Învăţământul obligatoriu de la 3 ani nu se va întâmpla anul acesta, nu se va întâmpla în doi ani, dar progresiv, în maximum 4-5 ani, trebuie să ajungem acolo”, a afirmat Pricopie.
Ministrul Educaţiei Naţionale, prezent la Suceava la deschiderea Congresului Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România (AGIRo), a prezentat avantajele unei astfel de iniţiative, subliniind diferenţele majore dintre dezvoltarea fizică şi intelectuală a unui copil care a frecventat grădiniţa şi nivelul de dezvoltare al unuia care nu a frecventat învăţământul preşcolar. El a arătat că unii specialiști sunt de părere că educația trebuie să înceapă încă din primul an de viață.
„Nu exclud ca următoarea modificare a Legii Educaţiei Naţionale, fie prin Parlament, fie printr-o ordonanţă de urgenţă, să aducă deja o noutate referitoare la acest aspect, respectiv obligativitatea grupei mari la grădiniţă, de la 5 ani, din 2015, şi estimez că din anul şcolar 2018-2019, învăţământul va fi obligatoriu de la vârsta de 3 ani”, a precizat Remus Pricopie.
Pricopie s-a referit şi la problema creşelor, care a fost neglijată „cronic” până acum, arătând că împreună cu grădiniţele constituie priorităţi ale educaţiei, dar că acestea trebuie asociate unor grădiniţe puternice.
Lasa un raspuns