Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava participă la promovarea Săptămânii Mobilităţii Europene (European Mobility Week – EMW), eveniment susţinut şi realizat de către Comisia Europeană, în perioada 16 – 22 septembrie. În parteneriat cu Primăria municipiului Suceava se va organiza „Marşul Mobilităţii”, în ziua de 22 septembrie 2014, ora 12, pe traseul Galeria Mall – Primăria Suceava, marş care a devenit o tradiţie în ultimii ani.

Săptămâna Mobilităţii Europene reprezintă o campanie anuală, la nivel european, pe tema mobilităţii urbane durabile. România s-a aliniat, începând cu anul 2002, la această inițiativă, prin organizarea în tot mai multe comunităţi a unor acţiuni educative, pentru sensibilizarea cetăţenilor în vederea utilizării mijloacelor de transport nepoluante.

Activităţile din acest an se vor desfăşura sub deviza „Străzile noastre, alegerea noastră”, care încurajează oamenii din întreaga Europă pentru a crea tipul de oraș în care vor să trăiască. Se dorește responsabilizarea cetăţenilor cu privire la acţiunile de protecţie a mediului înconjurător, cât şi conştientizarea opiniei publice asupra posibilităţilor de îmbunătăţire a calităţii vieţii în mediul urban. Străzi mai puţin aglomerate, mai puţin zgomot, aer curat – este alegerea locuitorilor din oraşe.

Obiectivul Săptămânii Mobilităţii Europene 2014 este de a încuraja autoritățile publice locale și cetăţenii care locuiesc în zone urbane să recurgă la reproiectarea străzilor și spațiilor publice, în favoarea oamenilor.

APM Suceava îndeamnă populaţia și autoritățile din toate oraşele sucevene să contribuie la îmbunătăţirea climatului urban prin acceptarea ideilor de transport durabil, nepoluant și prin extinderea sau menținerea spațiilor verzi.

Să fim mai prietenoși cu mediu înconjurător şi să renunţăm măcar pentru o zi la maşina personală, acceptând alternativele pentru un transport durabil!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.