Pregătirile pentru Revelion sunt în toi, toată lumea este concentrată să realizeze o noapte de pomină, fără a se gândi însă la cei care înoată prin noroaie, nu troiene, să ajungă spre „civilizație”. Am primit un exemplu concret de la o tânără din Suceava care speră la o viață mai bună, demnă de Europa, în timp ce-și curăță încălțările pline de mizeria firmelor de construcții. Iată fotografiile care demonstrează precizia nemțească, manopera românească și tupeul costisitor al celor cărora nu le pasă de noi.
Nu spunem că autoritățile locale sunt de vină pentru mizeria de pe străzi, însă credem că aceștia ar putea face ceva pentru ca firmele care se ocupă de toate proiectele de apă, canal, asfaltare sau orice altceva care mai mult ne încurcă decât să ne ajute, astfel încât să ne putem mândri că avem o mică parte de civilizație și noi, muritorii de rând.
Lasa un raspuns