Obiectivul turistic care, de mulți ani, stă în paragină mai primește o șansă. Reabilitarea Curții Domnești intră din nou în atenția municipalității, poate și din cauză că este an electoral, dar așa cum afirmă administratorul oficial, abia acum se pot depune proiecte pentru finanțare europeană.
„Începând cu data de 25 martie se pot depune proiecte pe axa 5 – restaurarea, consolidarea, protecția și conservarea monumentelor istorice – cu un buget de 270,83 milioane de euro, cu valoarea maximă admisă pe proiect de 5 milioane de euro și nivel de cofinanțare de 2%. Luni voi fi deja la București, la AMPOR, cu proiectul de la Curtea Domnească, chiar dacă acolo nouă ne trebuiesc bani mai mulți, ne trebuiesc vreo 17 milioane de euro, voi avea discuții, să vedem ce putem face, să actualizăm studiul de fezabilitate pe care îl avem, cel făcut de firma Arena din Spania, în mod gratuit pentru municipiul Suceava. Este un proiect foarte frumos, această firmă a câștigat mai multe premii la nivel european, pentru reabilitarea siturilor arheologice, proiectul mai fiind prezentat o dată, acum trei ani de zile. Să vedem cât vom putea finanța din el”, afirmă Ion Lungu.
Cu speranța că va mai câștiga un mandat la primărie, evident că Ion Lungu promite marea cu sarea, însă nu asta este important. În condițiile în care proiectul va fi aprobat, este important să se finalizeze, indiferent de către cine, pentru că altfel vom pierde finanțarea.
„Ca atare, voi avea discuții la Ministerul Dezvoltării Regionale și vom încerca să finanțăm studiul nostru de fezabilitate, vom scoate o parte din el dacă nu putem finanța tot proiectul, suma maximă fiind de 5 milioane de euro. Să vedem cum putem face pentru a consolida Curtea Domnească pentru că nu cred că vom mai avea altă ocazie, altă dată. Așa cum se știe primăria a încercat să obțină și fonduri norvegiene pentru această investiție, poate vom putea relua această discuție, și acolo tot așa, era o finanțare parțială și vom vedea; în măsura în care mergem la Minister pe 5 milioane de euro, poate vom putea accesa și pe fonduri norvegiene. Eu voi fi săptămâna viitoare la București pentru că este un proiect foarte important, la nivel național sunt 45 de obiective de patrimoniu cultural care vor fi restaurate, deci trebuie să ne grăbim să fim printre primii, ca să putem primi bani. Sper să putem demara acest proiect pentru că este un obiectiv foarte important pentru noi. Acest obiectiv ne mai lipsește după ce, anul acesta vom reabilita și statuia lui Ștefan cel Mare”, încheie optimist primarul.
Să sperăm că, după zeci și zeci de ani de părăsire, Curtea Domnească va deveni un punct turistic important. Dacă proiectul va fi acceptat, atunci ne putem aștepta la platforme de sticlă drept podele și o bibliotecă – muzeu, în locul binecunoscutelor ruine.
Lasa un raspuns