Nesimțirea merge mai departe și își propune să spargă barierele. Astfel că, la Vatra Dornei, Perla Bucovinei, cum vrea candidatul PSD să o numească, respectul față de mediul universitar, față de oameni, dar și față de niște reguli care trebuie respectate, se dovedește a fi inexistent.

Nechifor și Ioja, în pauza de recreereCa să înțelegeți mai bine: Universitatea Ștefan cel Mare are în stațiunea turistică Vatra Dornei un Centru pentru Pregătire Continuă. Hotelul de 3 stele beneficiază de 20 de camere cu câte 2 paturi, de 2 apartamente de protocol și restaurant. Pentru că aparține Universității, din hotel nu lipsesc sălile de conferință în care, la nevoie, se pot desfășura și cursuri. De asemenea, aici pot fi cazați studenții suceveni care fac practică în zona Dornelor. 
Centrul pentru Pregătire Continuă se adresează în egală măsură și celor care au drept scop recreerea.

Înțelegem că e campanie electorală, iar stresul este mare și este nevoie de recreere, dar chiar pe totemul luminos, domnilor? Poate ați uitat că: există locuri speciale pentru afișaj, iar începând cu anul acesta sunt interzise afișele pe troițe, pe garduri, pe stâlpi, precum și pe totemul luminos, oricât de tentant ar fi el…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.