Astfel, în semn de respect și recunoștință pentru dascăli, duminică, 22 mai, începând cu ora 12:00, a avut loc la Școala Generală din satul Glodu, comuna Panaci, o întâlnire cu profesorii care au activat sau încă mai activează în această comună.
Principalul „vinovat” de organizarea acestei întâlniri a fost profesorul Odochean Beneamin, cel care a ales să organizeze această activitate în memoria fostului director al școlii din Glodu, Gheorghe Țarcă.
Evenimentul a fost unul încărcat de emoție și bucurie, drept dovadă cei prezenți și-au stăpânit cu greu lacrimile atunci când a venit rândul să vorbească despre importanța acestor oameni în viețile lor. După slujba pentru sfințirea școlii și a after school-ului din localitatea Glodu, a urmat cuvântul celui care a fost profesor timp de doi ani de zile, și care acum este primarul comunei Panaci, Vasile Cozan.
„Au trecut toamne, ierni, veri și primăveri. Și, ca o zămislire a primăverii veșnice, a rămas dragostea pentru dumneavoastră, cei care ne-ați fost dascăli. Omenesc este ca din când în când să ne întoarcem gândurile cu respect și admirație spre dumneavoastră, cei care ne-ați călăuzit. Pentru că prețuirea pe care o merită strădania unui dascăl nu se poate măsura și nici exprima în cuvinte, nu-mi rămâne decât să vă mulțumesc tuturor celor care modelați zilnic suflete și minți”, a spus primarul comunei Panaci, Vasile Cozan.
Profesorul Odocheanu Beneamin, cu modestia sa caracteristică, a afirmat că reîntâlnirea aceasta se datorează, în totalitate, lui Gheorghe Țarcă.
„Ideea întâlnirii tuturor cadrelor didactice i-a aparținut directorului Gheorghe Țarcă. Au trecut patru ani de la decesul dânsului și mă mustra conștiința și simțeam că este o promisiune neonorată. Am amânat momentul din diverse motive, dar am sperat ceva: să ne întâlnim cu toții la drumul Vamanului (…) Un alt motiv a fost acela că ar fi fost păcat să avem o întâlnire în vechea clădire. În acest moment școala arată cu totul altfel, a fost modernizată prin GAL-ul «Bazinul Dornelor» unde președinte este Vasile Cozan. Primarul are un mare merit deoarece când am fost la el și i-am povestit ce vreau să fac și-a dat imediat acceptul. Țin să menționez că acest eveniment nu este unul electoral, iar data a fost stabilită cu mult înainte de începerea campaniei electorale. Dacă amânam prea mult interveneau diferite probleme și ratam un bun prilej să fim cu toții împreună”, a spus profesorul Odocheanu.
Despre soția profesorului Gheorghe Țarcă, profesoara Eugenia Țarcă, a vorbit reprezentanta generației care a absolvit în 1976 precizând că profesoara i-a povățuit cum a știut mai bine.
„Puritatea și gingășia în oameni se cultivă din fragedă pruncie. Nu vom uita excursiile făcute la munte în comuna Bilbor, focurile de tabără, plantațiile puiețiilor care acum sunt falnici brazi și ne păzesc cu măiestire munții ce ne înconjoară, schiatul într-o geroasă zi de duminică sunt doar câteva din evenimentele petrecute cu draga noastră dirigintă”, spunea șefa generației 1976, unde dirigine a fost Eugenia Țarcă.
Emoții, îmbrățișări, lacrimi sunt cuvintele care pot descrie cel mai bine acest eveniment unic pentru comunitatea din Glodu, comuna Panaci.
„Această reîntâlnire nu este una oarecare, ci este una dorită, care a fost pusă la cale de niște oameni cu suflet mare. Reîntâlnirea este în cinstea celui care a fost «eroul acestor meleaguri», timp de aproape 10 ani, și și-a dăruit ce a avut mai bun în el pentru educarea tinerelor vlăstare care au învățat în această școală”, a afirmat, plină de emoție, Eugenia Țarcă.
„Această reîntâlnire nu este una oarecare, ci este una dorită, care a fost pusă la cale de niște oameni cu suflet mare. Reîntâlnirea este în cinstea celui care a fost «eroul acestor meleaguri», timp de aproape 10 ani, și și-a dăruit ce a avut mai bun în el pentru educarea tinerelor vlăstare care au învățat în această școală”, a afirmat, plină de emoție, Eugenia Țarcă.
După cuvintele adresate celor peste 120 de invitați în cocheta clădire modernizată, primarul Vasile Cozan și profesoara Eugenia Țarcă au dezvelit placa inaugurală. Începând din acest moment școala din Glodu va purta numele de „Școala Primară Gheorghe Țarcă”. Tot în aceeași zi a fost inaugurată și biblioteca din Glodu, care va purta numele fostului director „Aurel Câmpeanu”.
Evenimentul a continuat cu depănarea amintirilor în locul unde au trecut generații după generații de elevi, dar și profesori.
Lasa un raspuns