„N-aş mai candida la preşedinţie… Ce mi-a trebuit (…) În mod normal oricine candidează de la PSD câştigă primul tur şi pierde în turul doi. Adică ori sunt nebun, ori a început să-mi placă. Dacă-i dintr-un tur da, dacă sunt două tururi nu”, a declarat Ponta, în cadrul unei emisiuni tv.
Întrebat dacă este interesat să revină în politică, la vârful PSD, sau să fie din nou premier, deputatul social-democrat a negat că ar avea astfel de planuri.
De asemenea, întrebat dacă este adevărat că Elena Udrea a venit la el să negocieze numirea procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, Ponta a confirmat parţial şi a spus că episodul este doar o parte din poveste, adăugând că va oferi detalii la momentul potrivit.
Victor Ponta a afirmat că regretă proiectul USL şi pe Crin Antonescu, comentând că amândoi sunt responsabili pentru destrămarea Uniunii, pentru că s-au lăsat influenţaţi de „curteni”.
„Ca la divorţ, am divorţat, dar am rămas îndrăgostiţi, eu plâng după el, el plânge după mine… eu cred că plâng mai mult”, a mai spus Ponta.
Lasa un raspuns