Bărbatul este acuzat că, la data de 13.09.2015, între orele 07:00 şi 10:30, aflându-se la cantonul silvic Cotu, din cadrul Ocolului Silvic Frasin, cu ocazia verificării legalităţii şi provenienţei unui transport de material lemnos depistat pe raza comunei Vama, pe care îl însoţea, a adresat ameninţări exprese şi directe, pe ton ridicat, cu moartea şi cu acte de violenţă, faţă de agentul şef adjunct de Poliţie C.D.C., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cauzându-i acestuia o stare de teamă având în vedere valoarea ridicată a materialului lemnos ridicat spre confiscare precum şi faptul că inculpatul Ilişescu Neculai a mai fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
Sesizarea instanţei de judecată prin rechizitoriu nu înlătură sub nicio formă prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul.
Lasa un raspuns