Un tânăr de 21 de ani, care s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice, a intrat pe contrasens și a lovit două autoturisme care circulau regulamentar.

Potrivit unui comunicat al I.P.J. Suceava, la data de 18.08.2016, ora 22.30, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în interiorul comunei Dorna Candrenilor, datorită vitezei excesive şi pe fondul consumului de alcool, un tânăr de 21 de ani, din comuna Coşna, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de o femeie de 38 de ani din comuna Ulma şi ulterior în coliziune frontală cu autoturismul condus de un bărbat de 42 de ani din comuna Pătrăuţi, care circula regulamentar din sens opus.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto de 38 de ani şi a conducătorului auto de 42 de ani, care au fost transportaţi cu ambulanţa la spital.

Cei trei șoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative pentru femeia de 38 de ani și pentru bărbatul de 42 de ani și de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul  tânărului de 21 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.