Tragerea la sorţi a programului optimilor se va efectua joi, 17 noiembrie, de la ora 11:00.
În conformitate cu prevederile din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), la faza optimilor de finală participă cele 16 echipe calificate din faza șaisprezecimilor care vor fi repartizate în aceleași urne valorice ca și în cadrul șaisprezecimilor. Jocurile din cadrul optimilor se stabilesc prin tragere la sorți, echipele participante fiind repartizate astfel:
Urna A: FC Astra, FC Steaua București, Pandurii Târgu Jiu, Dinamo București, FC Viitorul, FC ASA Târgu Mureș, CSM Politehnica Iași, CFR 1907 Cluj, Dacia Unirea Brăila, CS Afumați, ACS Poli Timișoara;
Urna B: U Craiova, FC Voluntari, Gaz Metan Mediaș, CS Mioveni, CS Luceafărul Oradea.
Se grupează echipe din urna A cu echipe din urna B (5 jocuri) și, în continuare, cele 6 echipe rămase în urna A se grupează între ele (3 jocuri). Pentru jocurile din optimi, sferturi de finală și semifinale, echipele calificate vor fi repartizate în aceleași urne valorice ca și în cadrul șaisprezecimilor.
Jocurile din șaisprezecimile, optimile și sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manșă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct și sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplinește condițiile regulamentare necesare disputării jocului și televizării.
Federația Română de Fotbal, prin Comisia Centrală a Arbitrilor, va delega arbitri pentru fiecare joc.
În cazul jocurilor desfășurate într-o singură manșă, pe terenul uneia dintre echipe, cheltuielile se efectuează de clubul organizator, iar după scăderea cheltuielilor de organizare, suma rămasă se va repartiza fiecărei echipe în proporție de 50% din beneficiul net. Dacă din încasări nu rezultă beneficiu, fiecare club va suporta în mod egal acoperirea cheltuielilor. Beneficiul fiecărei echipe va fi achitat în termen de cel mult 15 zile de la data disputării jocului.
Lasa un raspuns