După exprimarea votului democratic din 11 decembrie 2016, o parte a societăţii româneşti s-a revoltat împotriva guvernului desemnat în mod constituţional în urma scrutinului popular, încercând să modifice prin mişcări de stradă ordinea stabilită. Dacă motivul teoretic ce a declanşat aceste mişcări este îndreptăţit sau nu, las în grijă juriştilor şi a specialiştilor în drept să se pronunţe.
Vreau însă să precizez câteva aspecte din punct de vedere social şi politic care m-au intrigat în această perioadă.
- În presa europeană aceste mişcări au fost prezentate ca un model nou de a concepe societatea, iar acest lucru a fost sesizat de filozofi şi sociologi consacraţi, nu de simpli reprezentanţi ai media. Astfel, ideile exprimate au dus la concluzia că, în România se preferă o societate autocrată, condusă de un preşedinte şi guvernată de legi stricte în detrimentul uneia libere, dar mai permisivă din punct de vedere al regulilor de urmat. Nu demult, în alt articol am prezentat experimentele făcute în ţara noastră, dar vreau să le reamintesc. Primul este cel legat de reducerea brutală în 2010 a pensiilor şi salariilor, atunci când am fost cobaii Europei în căutarea unui model economic pentru ieşirea din criza financiară. Întrucât experimentul a dat greş, restul statelor uniunii au renunţat să mai aplice măsuri de austeritate, singurii rămaşi cu traumele şi sechelele strânsului curelei fiind noi. Un alt experiment trăit de curând pe pielea noastră a fost un aşa zis guvern tehnocrat care a reuşit o absorbţie de zero Euro fonduri europene în 2016 şi al cărui rezultat a fost măsurat de votul popular. De ce reamintesc aceste fapte? Fiindcă se încearcă un nou experiment.
- Anumite grupuri de interese (a se citi Soros) au pierdut influența în state considerate strategice, cel mai important fiind de departe SUA, dar mai putem adăuga Ungaria, Polonia, România, Italia şi, se pare, mai urmează altele. Aceşti factori de putere trebuie să reacţioneze, iar România este un câmp strategic.
- Existenţa unui partid artificial non-conformist numit USR, fără ideologie sau program, partid antisistem, despre care nu ştie nimeni ce vrea, în afară de preluarea puterii. PNL este opusul acestui partid, fiind organizat, structurat, cu doctrină şi tradiţie. PSD a câştigat detaşat alegerile generale şi fiindcă, datorită unei strategii care nu a permis atacurile directe, a obligat USR să atace PNL, iar acesta din urmă a încasat fără a putea riposta. În fapt, acum se petrece acelaşi lucru. USR nu poate prelua decât electoratul periferic al PNL, şi aceasta trebuie să o facă atacând PNL. Mai poate lua şi cetăţenii nemulţumiţi de sistem, segment inaccesibil PNL. Parlamentarii USR trebuie să doarmă în Parlament, trebuie să arate ciudat, trebuie să fie nonconformiști, împotriva logicii şi evidenței, fiindcă sunt aidoma electoratului lor. Nu vor să ştie ce va urma, doar să plece „ăştia”.
- Propaganda pieţei susţine subiecte false. Primul e că PSD-ul a fost votat doar de persoane în vârstă. Fals. După toate cercetările sociologice, a avut numărul cel mai mare de votanţi tineri. Al doilea este că PSD-ul a fost votat de persoane fără pregătire şcolară. Fals. În aceste alegeri a fost procentul cel mai ridicat de votanţi social-democraţi cu studii superioare. Al treilea este că cetăţenii din piaţă sunt producători primari, muncind în mediul privat, plătind taxe şi impozite, şi deci cu un grad mai ridicat de independenţă. Fals. În România nu avem votanţi de mâna întâi sau de mâna a doua. Suntem doar cetăţenii aceleiaşi ţări, cu aceleaşi drepturi.
Mai sus am amintit de un nou experiment care pândeşte România. Să nu uităm că în Bucureşti au fost prezente mai multe trusturi de presă internaţionale decât în Kiev în perioada protestelor. După ce au fost încercate pe pielea noastră austeritatea şi tehnocraţia, acum se încearcă un model nou: civismul politic. Aceasta se traduce prin înlocuirea democraţiei clasice reprezentată de vot şi partide politice cu un nou sistem, în care cetăţenii activi şi vocali, incapabili să preia în mod constituţional puterea, intenţionează să-şi impună voinţa prin alte mijloace. Ce urmează? E o întrebare la care nu pot răspunde. Cum va arăta România la 100 de ani de la Marea Unire? În mod cert schiloadă şi şchioapă, disperată şi debusolată, bogată şi săracă în acelaşi timp, cerşind îndurare unei Europe pe care nu o poate înţelege. Am auzit o opinie conform căreia Guvernul Grindeanu nu are voie să facă nici cea mai mică greşeală. Din păcate nu e aşa. E suficient ca „strada” să aibă impresia că s-a făcut o greşeală şi va reacţiona. În numele cărui ideal? Care este scopul final? Cei din piaţă nu ştiu. Nici eu nu îl pot intui, oricâtă istorie, sociologie, filosofie am citit. Însă cineva ştie, dar nu o să aflăm niciodată cine. Poate vom intui, dar va fi prea târziu. Pentru România. Pentru noi.
AUTOR: EMANUEL HAVRICI, DEPUTAT PSD
Lasa un raspuns