Festivitatea a debutat cu prezentarea onorului generalului de brigadă Gearîp Petrică, adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Române şi salutul tinerei generaţii de subofiţeri jandarmi. A urmat alocuţiunea colonelului Postelnicu Ionel, desemnat comandant al şcolii și rugăciunea de binecuvântare a promoţiei.
După acest moment, s-a dat citire ordinului inspectorului general al Jandarmeriei, de acordare a gradului de sergent major promoţiei 2017, precum şi a ordinului inspectorului general privind desemnarea şefului de promoţie şi înscrierea numelui acestuia pe placa de onoare.
În continuare, au fost acordate diplome absolvenţilor cu cele mai bune rezultate la învăţătură, respectiv sg.maj. Jarca Mihai, sg.maj. Jaba Adina, sg.maj. Macovei Iulian, sg.maj. Corcodel Ionuț şi a luat cuvântul şeful promoţiei 2017, sergent major Jarca Mihai (media 9,37).
Din rândul oficialităților participante la activitate au rostit alocuțiuni comisar șef de poliție Gălățeanu Tiberiu – reprezentant al M.A.I., Coman Cătălin – primarul municipiului Fălticeni, Niță Gheorghe – vicepreședintele Consiliului Județean Suceava și Adomnicăi Mirela Elena – prefectul județului Suceava.
După discursul adjunctului inspectoratului general al Jandarmeriei Române a urmat defilarea absolvenţilor în aplauzele asistenţei şi pe ritmurile Muzicii Militare ale Brigăzii 15 Mecanizate „Podul Înalt” Iaşi.
În aceeaşi zi, subofiţerii au fost repartizaţi la grupările mobile ale Jandarmeriei Române și Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, în funcţie de media generală de absolvire, urmând a se prezenta la unităţile operative începând cu data de 24 iulie a.c.
Lasa un raspuns