În ședința Consiliului Județean Suceava de miercuri, 27 septembrie, a fost supus dezbaterii și adoptării proiectul de hotărâre privind aprobarea organizării Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina”, la Cluj Napoca, în perioada 13-15 octombrie 2017.
Potrivit expunerii de motive, acest târg reprezintă un prilej de evidențiere și de promovare a valorilor turistice ale regiunii, a tradițiilor și obiceiurilor, a produselor gastronomice tradiționale, fiind un demers ce duce la îmbunătățirea imaginii județului Suceava pe piața internă.
Promovarea județului Suceava în cadrul acestui eveniment se va face prin intermediul materialelor de informare și promovare turistica realizate de Consiliul Județean Suceava, a ofertelor turistice propuse de operatorii economici și de asociațiile profesionale de turism din județ, a ofertei gastronomice prezentată de membrii Asociației „Produs în Bucovina”, dar și prin intermediul demonstrațiilor de meșteșuguri tradiționale, oferite de meșterii populari, precum și prin spectacolele folclorice susținute de către Ansamblul Profesionist „Ciprian Porumbescu” și alte câteva ansambluri folclorice de amatori din județ.
Cheltuielile necesare organizării și participării la acest eveniment se vor încadra în limita sumei estimate de 108.859 lei și vor consta în plata transportului, cazării și diurnei legale pentru membrii delegației, transportul materialelor necesare amenajării spațiului expozițional, precum ți a achiziționării materialelor necesare realizării standurilor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.