În dimineața zilei de joi, 11 februarie 2016, Postul de poliție Siminicea a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112, despre faptul că un angajat al unei societăți comerciale din Suceava, a suferit un accident de muncă, pe raza localității.

Un bărbat, în vârstă de 56 de ani, s-a dezechilibrat și a căzut de pe o schelă metalică, aflată la o înălțime de cinci metri față de sol. Acesta lucra, împreună cu alt muncitor, la asamblarea unor grinzi de lemn. O ambulanță s-a deplasat la fața locului, unde a preluat și transportat victima la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.