Pe ordinea de zi a acestei şedinţe a fost inclusă consultarea partenerilor sociali cu privire la controalele efectuate de Direcţia Regională Antifraudă Suceava la agenţii economici din judeţul Suceava, în ultima perioadă de timp, problemele întâmpinate şi impactul acestora asupra activităţii lor economice.
La întâlnire au participat reprezentanţi ai Federeţiei Patronale a IMM-urilor din Judeţul Suceava, ai întreprinderilor mici şi mijlocii, ai Organizaţiilor Sindicale, precum şi reprezentanţi ai serviciilor publice cu atribuţii de control, ca ITM, OJPC, AJOFM, Garda de Mediu, ISU.
Au fost prezentate punctele de vedere ale agenţilor economici cu privire la controalele fiscale efectuate, precum şi urmările acestora asupra desfăşurării activităţii economice.
În cadrul discuţiilor au fost solicitate reprezentantului Direcţia Regională Antifraudă Suceava lămuriri cu privire la modul de efectuare a acestor controale si de aplicare a prevederilor legislaţiei în domeniu, unele fiind apreciate de agenţii economici ca un abuz şi o încălcare a principiilor constituţionale de drept.
Propunerile nesoluţionate în cadrul întâlnirii au fost preluate de reprezentantul Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava în vederea analizării şi dispunerii măsurilor de îmbunătăţire a cadrului legal.
Lasa un raspuns