În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că la 08 noiembrie, reclamantul a consumat băuturi alcoolice într-un bar până în jurul orei 18.00, când s-a întâlnit cu agresorul, concubina sa și un tânăr, nepot al acestuia, cu care au intrat în locuința agresorului, unde au consumat băuturi alcoolice până în jurul orei 23.00, când între aceștia a apărut un conflict, în timpul căruia reclamantul a fost lovit de cei doi.
Reclamantul a reușit să fugă din încăpere, însă în stradă a fost ajuns de cei doi, care l-au lovit și l-au prins de geacă, iar pentru a scăpa, acesta a fugit, abandonând haina în mâinile agresorilor.
Partea vătămată a declarat că în geacă avea un portofel, cu cartea de identitate, permisul de conducere, un card de sănătate emis pe numele său și aproximativ 1.000 lei.
Cu ocazia cercetărilor, geaca reclamantului a fost găsită în zona producerii incidentului, fără să fie găsit vreun portofelul cu acte sau bani.
În cauză s-a întocmit dosar penal față de agresor și nepotul său, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violenţe și furt calificat.
Lasa un raspuns