Unul dintre ambasadorii vizați de Klaus Iohannis, al României la Roma, Dana Constantinescu, a scris, pe pagina sa de Facebook că „misiunile diplomatice și consulare din Italia au propus organizarea a 66 de secții de votare”. Propunerile au ținut cont de datele cu privire la concentrările majore de români din Italia. „Răspunsul de la București, prin care au fost aprobate prin ordin al ministrului doar 51 de secții, nu a ținut cont de aceste propuneri. Pentru a exemplifica, de la București s-au primit instrucțiuni pentru organizarea unei secții pe care nu am propus-o, și anume la Sondrio, unde în rimul tur de scrutin s-au prezentat doar 48 de alegători”, a adăugat ambasadorul României la Roma.
Ordinul ministrului la care face referire ambasadorul Dana Constantinescu a fost semnat de fostul ministru de Externe, Titus Corlățean.
BES a refuzat ambasadorii
Dana Constantinescu subliniază că ambasadorii sunt „criticați pe nedrept pentru aspecte care nu țin de competența noastră: în zona de competență în care a organizat procesul de votare, Ambasada României a propus organizarea a 22 de secții de votare din care au fost aprobate de la București doar 12”. Ambasadorul României la Roma amintește că misiunile diplomatice și consulare nu au competență pentru reglementarea cadrului legal cu privire la organizarea alegerilor în străinătate, ci exclusiv competențe logistice, punând în practică instrucțiunile de la București. Dana Constantinescu mai precizează că doar Biroul Electoral pentru Străinătate poate decide prelungirea orarului de vot. În plus, spune că BES nu a aprobat înlocuirea membrilor absenți din secțiile de votare.
Explicație pentru reacția violentă asupra românilor din străinătate
„În ceea ce privește forțele de ordine italiene, acestea au obligația de a asigura securitatea unei misiuni diplomatice sau secții de votare, și își reconfigurează dispozitivul în baza propriilor evaluări. Aceste evaluări au fost influențate, din informațiile transmise de la Consulatul General Torino, de faptul ca au fost ocupate în mod violent spații cu altă destinație decât cea de spații de votare.”, a adăugat Dana Constantinescu.
Ambasadorul României la Roma conchide prin a spune că președinții și membrii secțiilor de votare au fost într-o situație tensionată timp de 20 de ore, precizând că în orașele mari au fost 2.900 de votanți, ceea ce se traduce prin șapte votanți la două minute.
Lasa un raspuns