Ambasadorul Franţei a fost însoţit de domnul Alain Ramette, directorul Institutului Francez din Iaşi.
Cătălin Nechifor a prezentat principalele oportunităţi de investiţii, accentuând în acelaşi timp potenţialul turistic al judeţului, precum şi acţiunile desfăşurate în cadrul parteneriatelor de cooperare încheiate între judeţul Suceava şi Departamentele de Nord şi Mayenne din Franţa.
Florin Sinescu a făcut o scurtă prezentare a judeţului Suceava, a evocat legăturile puternice şi aspectele culturale care unesc cele două popoare, precum şi colaborarea care există între unităţile administrativ-teritoriale din judeţ şi cele franceze.
Ion Lungu a amintit despre parteneriatul semnat cu oraşul Laval din departamentul Mayenne şi a vorbit despre participarea, alături de Consiliul Judeţean Suceava, la Târgul de Crăciun de la Laval, care va avea loc în luna decembrie, unde Suceava va fi invitat de onoare.
Reprezentanţii societăţilor comerciale prezenţi la întâlnire au vorbit despre colaborarea cu firmele franceze, despre problemele întâmpinate şi au făcut propuneri pentru dezvoltarea cooperării.
Excelența Sa Philippe Gustin, ambasadorul Franţei în România, şi-a exprimat disponibilitatea pentru sprijinirea cooperării între instituţiile şi agenţii economici din judeţul Suceava cu structurile similare din Franţa, accentuând avantajul pe care îl are judeţul din punct de vedere turistic.
Programul vizitei în judeţul Suceava a prevăzut, pe parcursul dimineţii, o deplasare la societatea Lactalis din comuna Dorna Candrenilor.
Lasa un raspuns