Vom vorbi despre minciuna
Spusă-n numele iubirii,
Când de unul, când de una,
După cum e legea firii:
El îi spune că-i frumoasă,
Că-i în parc, visând pe-o bancă,
Timp în care stă la masă
Într-un bar, cu-o pițipoancă…
Ea îi spune că-i cuminte,
Că-i acasă, cu-al ei dor,
Timp în care e „fierbinte”
Cu un vechi admirator…
După asta, împreună,
Fac atâtea jurăminte
Și la soare, și la lună,
Ca tot omul care minte.
Și se tot perpetuează
Amăgirea în iubire,
Timp în care ei visează
Multă, multă fericire.
N-o lungesc, nu ar fi bine
Să mă pierd în amănunte,
Fi’ndcă știe orișicine
Cum e omul de la munte;
Dar m-am amuzat oleacă
De aceste rătăciri
Și de cei care se joacă
Prin mințitele iubiri.
Nu sunt eu cel în măsură
Să o fac pe moralistul,
Însă doar am dat din gură
Să nu stau, așa, ca tristul.
Și ușor, din…alta-n una,
Tot precum e legea firii,
Am analizat minciuna
Spusă-n numele iubirii!
Constantin Moldovan
Lasa un raspuns